Ziarul electronic al arădenilor

Finanțare nerambursabilă pentru reabilitarea clădirii Teatrului Clasic „Ioan Slavici“

Clădirea în care funcționează Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad va fi reabilitată cu fonduri europene nerambursabile, valoarea investiției fiind de peste 14 milioane de lei.

În cursul zilei de joi, la Primăria Arad a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul ,,Reabilitare clădire Teatru Clasic «Ioan Slavici» Arad – Etapa 1- Restaurare și reabilitare exterioară”.

Proiectul, care urmează să fie implementat pe parcursul a 39 de luni, vizează restaurarea și reabilitarea exterioară a clădirii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, inclusă pe lista monumentelor istorice de interes local.

Astfel, prin implementarea acestui proiect se vor realiza restaurarea integrală a fațadelor exterioare, restaurarea tâmplăriilor exterioare și înlocuirea celor din PVC cu tâmplărie din lemn, refacerea șarpantei, înlocuirea învelitorii existente,  refacerea sistemului de captare a apei pluviale de la nivelul acoperișului și refacerea iluminatului arhitectural al fațadelor.

Proiectul va fi finanțat în cadrul Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020. Valoarea finanţării nerambursabile a proiectului este de 13.128.009 lei, iar valoarea totală a acestuia este de 14.098.866 lei.

„Aproape săptămânal semnăm o finanțare europeană. Astăzi, municipiul își îndeplinește promisiunea făcută odată cu depunerea candidaturii pentru Capitală Culturală Europeană, atunci când ne-am asumat reabilitarea infrastructurii culturale pe trei direcții – cinematografele arădene, Palatul Cultural – sala Filarmonicii, respectiv Teatrul arădean. Ne îndeplinim obiectivul ca în anul 2021, când vom fi parteneri ai Timișoarei – Capitală Culturală Europeană, să avem infrastructura culturală finalizată și să găzduim evenimente de anvergură”, a declarat primarul Aradului, Gheorghe Falcă.

În luna august, proiectul de hotărâre privind reabilitarea clădirii Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ a fost aprobat în Consiliul Local Municipal Arad.

„Faţadele şi tâmplăria exterioară sunt degradate. Tencuiala faţadelor este desprinsă în unele zone, ornamentele sunt afectate de infiltraţii şi există pericolul de accidentare a pietonilor alături de aspectul degradant al clădirii, monument istoric. Învelitoarea de ţiglă şi tablă este degradată şi neetanşă, motiv pentru care sunt infiltraţii la tavanele etajului. Tâmplăria este veche, degradată de vreme, nu mai asigură confortul termic şi nu prezinta siguranţa în exploatare“, se arăta în proiectul de hotărâre care a fost supus votului în CLM Arad.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.