Ziarul electronic al arădenilor

Filmul „Păsări călătoare“ va rula la cinematograful Arta

Premiera de vineri, 15 martie, ora 20.00, de la Cinema Arta vine tocmai din America de Sud, pentru a spune „o poveste adevărată care schițează ascensiunea afacerii cu droguri din Columbia înainte de Escobar, în care un trib local este implicat până peste cap“. (Variety)

Primit cu entuziasm atât de public cât și de presa internațională, „Păsări călătoare“/„Birds of Passage“ a avut un traseu festivalier impresionant, prezența lui în selecția unor festivaluri precum Cannes, Locarno (Piazza Grande), Chicago, London Film Festival, Palm Springs sau Sundance, fiind dublată de distribuția lui în peste 30 de teritorii din întreaga lume.

Sinopsis:

Nordul Columbiei, anii ’70, o societate matriarhală condusă de tradiții și construită în jurul familiei. Rapayet și familia sa sunt printre primii stăpâni ai traficului de marijuana. Atrași de bani si de putere, își abandonează ritualurile și credințele, închinându-se unor noi zei: lăcomia și crima. Se nasc primele carteluri de droguri, iar societatea este condusă după alte reguli.
Regia: Cristina Gallego, Ciro Guerra

Distribuția: Carmiña Martínez, José Acosta, Natalia Reyes, Jhon Narváez, Greider Meza

Durată: 125 minute

N15 – Nerecomandat persoanelor sub 15 ani

Biletele pot fi achiziționate de la Cinema Arta, de luni până joi, între orele 10.00 – 17.00, vineri, între orele 10.00 – 14.00, sau cu două ore înainte de începerea filmului.

Locurile pot fi rezervate în prealabil pe e-mail, la adresa: cinemaartaarad@gmail.com.

Preț bilete:

– 12 lei preț întreg

– 5 lei preț redus pentru elevi, studenți şi pensionari

Informații la tel. 0257/280526

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Cinematograful Arta Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.