Ziarul electronic al arădenilor

Filmul „Monştri.“ va fi proiectat la Cinematograful Arta

„Monştri.”, debutul regizorului Marius Olteanu, singurul film românesc din selecţia din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus în secţiunea Forum, este filmul care încheie seria proiecțiilor lunii septembrie la cinematograful Arta.

Un film cu o „poveste de dragoste atipică”, aşa cum o numeşte regizorul Marius Olteanu, care rulează la Arta în 27 septembrie, de la ora 20.00.

Intrarea este liberă.

Pelicula spune povestea unei zile din viaţa a doi tineri căsătoriţi, pe care familia, societatea, prietenii par că îi iubesc împreună, dar şi că îi judecă şi resping atunci când sunt pe cont propriu.

Din cauza nevoilor, convingerilor, opţiunilor lor de viaţă. Una din întrebările ridicate de film este „Care ar fi cea mai mare dovadă de iubire pe care i-o poţi da celuilalt?”.

Filmul observă şi pune întrebări într-o structură de puzzle, în care spectatorul trebuie să rămână atent şi să decidă până la final cine sunt „monştrii“.

„Dana şi Arthur, personajele principale ale filmului meu, sunt doi nonconformişti care încearcă, în ciuda lor, a ceea ce îşi doresc, să fie cum trebuie, pentru celălalt şi pentru ceilalţi. «Monştri.» vorbeşte despre acceptare, despre nevoia de a fi iubit şi despre preţul pe care eşti dispus să îl plăteşti pentru asta“, spune regizorul Marius Olteanu.

Lungmetrajul „Monştri.” îi are în distribuţie pe: Judith State, Cristian Popa, Alexandru Potocean, Şerban Pavlu, Dorina Lazăr, Gabriel Răuţă. Imaginea este semnată de Luchian Ciobanu. Marius Olteanu este regizorul şi scenaristul filmului.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul  Municipal de Cultură Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.