Ziarul electronic al arădenilor

Filme în grădina de vară, în luna iunie, la cinematograful Arta

Luna debutează la Cinematograful Arta între 5-6 iunie cu Très Court International Film Festival – maratonul filmelor de foarte scurt metraj.

Iar începutul verii cinematografic se arată generos cu un program plin de scurtmetraje şi lungmetrajele româneşti, premiere, filme de festival şi proiecţii cu invitaţi speciali.

Proiecțiile de filme de la cinematograful Arta sunt organizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, Centrului Municipal de Cultură Arad și Asociației CitiZenit.

Filme&discuţii în cadrul festivalului Discuţia Secretă, ediţia a V-a

Între 7-9 iunie, festivalul Discuția Secretă aduce la Cinema Arta cinci filme despre marginalitate, destrămare şi ruine. Astfel, în cadrul acestui program avem ocazia să vizionăm două scurtmetraje româneşti despre lumi marginale: „Mohamed Tomescu“, joi, 7 iunie, de la ora 18.30, respectiv „Patul e stricat“, vineri, 8 iunie, de la ora 18.30. Totodată, în cadrul festivalului, de joi până sâmbătă, publicul arădean are şansa să vadă trei lungmetraje, dar şi să stea la discuţii cu realizatorii:

joi, 7 iunie, 19.00 „Soldaţii. Poveste din Ferentari“. Proiecție urmată de Q&A cu Adrian Schiop.

vineri, 8 iunie, 18.00 In praise of nothing. Proiecție urmată de Q&A cu Boris Mitić

sâmbătă, 9 iunie, 18.00 „Estragement is death“. Proiecție urmată de Q&A cu Miron Zownir

Toate prezentările filmelor și moderarea sesiunilor de Q&A vor fi realizate de Marius Mîndruțău.

Intrarea la cele cinci proiecţii de film din cadrul festivalului Discuţia Secretă va fi liberă.

Premiere cinematografice&filme de Cannes

Premierele cinematografice nu lipsesc nici în luna iunie de la cinematograful Arta. Astfel, joi, 14 iunie, de la ora 20.00, arădenii au ocazia să vadă mult-aşteptatul film unguresc „Banditul Whisky“, în regia binecunoscutului regizor maghiar Nimród Antal. Iar vineri, 15 iunie, de la ora 20.00, „Charleston“ va rula în premieră în Arad. Debutul în lungmetraj al multipremiatului regizor Andrei Creţulescu, filmul îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu şi Radu Iacoban şi a fost nominalizat la premiul Leopardul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno în 2017.

Caravana „Les films de Cannes“ ajunge din nou pe marele ecran din Arad cu unele dintre cele mai bune filme de artă recente, prezentate şi premiate la cel mai important festival de film din lume.

Joi, 21 iunie, de la ora 20.00, arădenii au şansa să vizioneze filmul iranian „A man of integrity“, câştigător al premiului „Un certain regard“ la Cannes în 2017.

Iar la sfârşitul lunii, vineri, 29 iunie, de la ora 20.00, rulează „120 BPM/Bătăi pe minut“, filmul câştigător a nu mai puţin de patru premii la Cannes în 2017: Grand Prix, Prix de la FIPRESCI, François Chalais Prize, Queer Palm.

Proiecţii de film cu invitaţi speciali

Duminică, 24 iunie, de la ora 21.00, la Cinema Arta are loc proiecţia de inaugurare a grădinii de vară: capodopera cinema-ul mut nemţesc „The Golem“ însoţită de muzica atmosferică special compusă pentru film şi interpretată live de DANAGA.

Iar joi, 28 iunie, de la ora 20.00, după cum bine ne-am obişnuit, programul Retrospectiva Filmului Românesc continuă cu ediţia a IV-a, la care vom viziona trei documentare realizate de trei dintre cele mai apreciate cineaste române ale momentului – „Gutuiul japonez“ de Mara Trifu, „Dacă 6 ar fi 9“ de Ivana Mladenovic și „Nu te Supăra, dar“… de Adina Pintilie – şi vom sta la discuţii cu selecţionerul şi criticul de film Andrei Rus.

Programul lunii iunie 2018

marţi-miercuri, 5-6 iunie, ora 18.00 

Très court international film festival – filme de foarte scurt metraj

joi, 7 iunie, ora 19.00

Soldaţii. Poveste din Ferentari

vineri, 8 iunie, ora 17.30

Mohamed Tomescu

vineri, 8 iunie, ora 18.00

In praise of nothing

sâmbătă, 9 iunie, ora 17.30

Patul e stricat

sâmbătă, 9 iunie, ora 18.00

Estrangement is death

joi, 14 iunie, ora 20.00

Banditul Whisky

vineri, 15 iunie, ora 20.00   

Charleston

joi, 21 iunie, ora 20:00

A man of integrity [Caravana Les Filmes de Cannes]

duminică, 24 iunie, ora 21.00

The Golem + DANAGA live soundtrack [grădina de vară]

joi, 28 iunie, ora 20.00

Retrospectiva filmului românesc IV + discuţii cu Andrei Rus

vineri, 29 iunie, ora 20:00

120 BPM/Bătăi pe minut [Caravana Les Filmes de Cannes]

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Municipal de Cultură Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.