Ziarul electronic al arădenilor

Fetiță de 4 ani, la spital după ce s-a sugrumat cu o sfoară

ambulantaO fetiță, în vârstă de patru ani, din localitatea arădeană Beliu, a fost transportată la spital, după ce s-a sugrumat cu o sfoară în timp ce se juca.

Incidentul a avut loc miercuri seară, când părinții fetiței de patru ani au solicitat ajutor la 112 după ce au găsit-o inconștiență, în curtea casei.

Mama a ieșit cu fetița în brațe în stradă, strigând după ajutor, dar în cele din urmă a încercat ea manevre pentru a o ajuta să respire.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene, Ovidiu Liber, din primele cercetări reiese că fetița s-a sugrumat cu sfoara unei perdele agățate de ușa bucătăriei de vară. Perdeaua căzuse, iar fetița și-a înfășurat sfoara în jurul gâtului.

În momentul incidentului, mama se afla în grădina casei, iar fratele mai mare al copilei, în vârstă de șapte ani, era în casă.

Medicul Adrian Wiener, directorul medical al Spitalului Județean Arad, unde a fost transportată fetița, afirmă că aceasta a ajuns la unitate în stare de incoștiență.

„A fost un accident prin asfixiere, dar fetița a primit îngrijirile necesare și și-a revenit, fără sechele neurologice. În momentul de față este conștientă, având doar marca traumatică pe gât”, a declarat Adrian Wiener.

Fetița va rămâne internată câteva zile, pentru a fi supravegheată de către medici.

sursa: Mediafax

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.