Ziarul electronic al arădenilor

„Fetița cu chibrituri“ – o nouă premieră pe scena Trupei Marionete

O poveste despre speranță. Despre tristețe. Despre încercări și bucurie. Despre șanse și vise. Toate privite prin ochi inocenți de copil.

„Fetiția cu chibrituri” – o istorie emoționantă care își găsește loc în sufletele oamenilor sensibili – prinde viață acum pe scena Trupei Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad sub forma unui nou spectacol. O întâmplare teatrală inspirată semnată regizoral de Oana Leahu, a cărei primieră are loc duminică, 30 septembrie, la ora 11.00, pe scena Trupei Marionete.

„Cred în copilărie!!! Mă uit cu admirație și cu drag la jocul copiilor. Sunt fascinată de surâsul lor care poate răsări chiar imediat după ce lacrimile le-au scăldat obrajii.  Orice om mare ar trebui să se oprească  o clipă din goana după lucruri și să privească bucuria simplă a copiilor care descoperă fericirea printre pietricele, bucățele de cârpă sau firmituri de pâine.  Copiii știu să recunoască (dincolo de aparențe) adevărtele valori: prietenia, iubirea, iertarea, înțelegerea. Și nu le este frică să simtă!” – spune Oana Leahu

Oana Leahu este cea care semnează și scenariul produției teatrale. Noua montare îi reunește pe aceași  scenă pe: Adina Doba, Izabela Moș, Oana Rogojină, Lăcrimioara Szlanko, Loredana Alexandrescu, Cristian Bordaș, Sorin Dorobanțu și copii Diana Iurcu / Maria Hanachiuc. Echipa artistică a proiectului este completată de scenograful Costache Gavril Siriteanu și de Pedro Negrescu, care semnează muzica.

Următoarea reprezentație a noii producții are loc în 7 octombrie, tot de la ora 11.00.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.