Ziarul electronic al arădenilor

Festivalul Părădăicilor de la Macea, la a VII-a ediție

paradaiciCea de-a VII-a ediție a Festivalului Părădăicilor de la Macea va fi organizată sâmbătă și duminică, evenimentul incluzând și o cursă de 34 km pentru bicicliști, un concurs de pescuit, precum și un spectacol de muzică populară.

Festivalul va debuta sâmbătă, la ora 10.00, cu cursa de biciclete, care, potrivit organizatorilor, are rolul de a promova mişcarea în rândul tinerilor şi nu numai.

Traseul care a fost propus are 34 de kilometri (Macea – Sânmartin – Grăniceri şi retur).

Înscrierile se pot face pe pagina de internet www.experientamultisport.ro, până vineri, la ora 12.00, dar şi în ziua sâmbătă.

Primii 200 de biciclişti care vor trece linia de sosire vor primi câte o medalie şi o diplomă, iar ceilalți participanţi vor primi diplome.

De asemenea, primii trei sosiţi la categoria masculin şi feminin vor primi premii constând în roşii şi obiecte pentru biciclete (sticle pentru apă, pompe, coşuri etc).

A doua zi a festivalului, duminică, la Castelul Macea, începând cu ora 13.30, vor putea fi vizitate standurile cu roşii şi alte legume, dar şi cu produse tradiţionale din judeţul Arad.

Reprezentanţii Primăriei Macea vor prepara bulion, care va putea fi degustat de participanţii la festival.

Organizatorii au pregătit un program artistic, pe scena din curtea Castelui urmând să urce Ionuţ Godja, Casian Viţelar, Ionuţ Macavei, Florin Opriţescu, Iulian Covăsan, Diana Mihuţ, Taraful de la Macea, Lucian Drăgan jr., Corina Satmari, Zbiciu şi Zbiciu jr., şi Formaţia Gabi Bârsăuan şi ansamblul Edera din Macea.

„Festivalul Părădăicilor de la Macea reprezintă deja o tradiţie în calendarul cultural judeţean. Acest festival s-a consacrat nu doar prin promovarea produselor autohtone, ci şi prin crearea unor alte evenimente: spectacole folclorice, competiţii sportive, concursuri. Festivalul Părădăicilor de la Macea contribuie din plin la promovarea tradiţiilor în judeţul nostru”, a afirmat Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Pentru Festivalul Părădăicilor, Primăria comunei Macea a alocat 20.000 de lei, iar Consiliul Judeţean Arad a contribuit cu 10.000 de lei.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.