Ziarul electronic al arădenilor

Festivalul Internațional de Teatru Nou, ediția a VII-a. PROGRAM

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad organizează, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Municipiului, cea de-a 7-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Nou.

Anul acesta, Claudiu Groza, curatorul festivalului a selecționat pentru a fi prezentate la mijlocul lunii mai, la Arad, 21 de spectacole produse de companii de stat sau independente din România, precum și un spectacol invitat din străinătate, al companiei franceze Malka, Grenoble: Têtes d’Affiche – un spectacol de dans contemporan unic ce poartă semnătura coregrafică a artistului Bouba Landrille Tchouda.

„Festivalul Internațional de Teatru Nou a ajuns anul acesta la ediția a 7-a. Șapte este o cifră cu o anumită reverberație simbolică, o știe toată lumea. În Evul Mediu, ea semnifica liniștea, compasiunea (deci, implicit, empatia) și pacea. Era considerată cifra ce îngloba treimea spirituală cu cele patru elemente fizice. Dincolo însă de aceste sensuri pe care le știam deja de multă vreme și care mi-au fost de folos în configurarea temei FITN 2019, spectacolele însele, după rotunjirea selecției, mi s-au părut, majoritatea, convergente în pretext, text ori subtext.

Am decis, de aceea, ca FITN 2019 să nu aibă un focus, ci o temă simbolică: NOI. Asta pentru că multe din spectacolele pe care le veți vedea vorbesc – mai intim, mai ironic, mai metafizic, mai brutal, mai sincer sau mai cinic, mai crud sau mai implicat –despre destine și provocări personale, despre demoni interiori și victorii – sau înfrângeri – ce rămân adesea, poate pentru totdeauna, necunoscute altora. În 2019 vom avea un festival despre NOI. Noi fiecare și noi împreună. Noi oglindindu-ne în sine și noi răsfrânți în ceilalți, apropiați ori străini. Vom râde și vom plânge, ca în fiecare an. Ne vom mira și ne vom recunoaște. Ne vom simpatiza sau poate nu, dar vom ști unii de alții. Vom avea ochii deschiși, adică o conștiință vie. Haideți la teatru ca să vă vedeți! FITN va fi un puzzle de oglinzi!“, a spus Claudiu Groza, teatrolog, curatorul FITN

Începând cu data de 23 aprilie puteți cumpăra bilete la spectacolele pe care doriți să le vizionați în cadrul FITN 2019.

Puteți opta fie pentru achiziția online de bilete accesând platforma www.biletmaster.ro, fie cumpărând direct de la agenţia teatrală (Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad), conform următorului program: marți – vineri: 10.00 – 14.00 şi 17.00 – 19.00; sâmbătă și duminică: 10.00 – 12.00 și 17.00 – 19.00. Luni, 13 mai: 10.00 – 14.00 și 17.00 – 19.00

PROGRAM  FITN 2019

Vineri, 10 mai

19.00 – sala mare

„Navigatorul“, de Conor McPherson

Regia: Cristi Juncu

Producător: Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”

Durata: 2h 30min. (cu pauză)

16+

21.30 – sala Studio

„Noi, nu, niciodată“

Un spectacol de: Alexandra Caras, Radu Dogaru, Olivia Grecea, Petro Ionescu, Paula Rotar și Cosmin Stănilă

Producător: Reactor de creație și experiment, Cluj

Durata: 1h 15min.

16+

Sâmbătă, 11 mai 

19.00 – sala mare

„Frați“, de Dave Williams

Regia: Florin Piersic Jr.

Producător: Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

Durata: 3h (cu pauză)

14+

22.00 – sala studio

„Pisica lui Schrödinger“, de Alexa Băcanu

Regia: Alexandru Berceanu

Coproducție: unteatru, București& Proiect 2

Durata: 1h

Duminică, 12 mai

19.00 – sala mare

„Dansul Delhi“, de Ivan Vîrîpaev

Regia: Radu Afrim

Producător: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

Durata: 2h

21.30 – sala studio

„Lumea dinăuntru“, de John Elsom

Regia: Catinca Drăgănescu

Producător: unteatru, București

Durata: 1h 15min.

Luni, 13 mai 

19.00 – sala mare

„Avalanșa“, de Tuncer Cücenoğlu

Regia: Petru Vutcărău

Producător: Teatrul „Regina Maria” Oradea

Durata: 1h 40 min.

15+

21.30 – sala Studio

„Crud“, de Daniel Chirilă

Regia: Ștefan Lupu și Daniel Chirilă

Producător: Platforma culturală Frilensăr, București

Durata: 1h 10 min.

14+

Marți, 14 mai

16.00 – sala Studio

„Jurnal de România. Timișoara“

spectacol colectiv

Textul și regia: Carmen Lidia Vidu

Producător: Teatrul German de Stat Timișoara

Durata: 1h 15min.

12+

18.00 – sala mare

„Triburi“, de Nina Raine

Regia: Vlad Cristache

Producător: Teatrul „Nottara” București

Durata: 2h 30min. (cu pauză)

14+

21.30 – sala Studio

„Monstrul nisipurilor“, de Székely Csaba

Regia: Andi Gherghe

Producător: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

Durata: 1h 45min.

15+

Miercuri, 15 mai

19.00 – sala mare

„153 de secunde“, de Svetlana Cârstean

Regia: Ioana Păun

Producător: Biatrice Cozmolici

În parteneriat cu: ARCUB și CNDB

Durata: 1h 40min.

12+

21.30 – sala Studio

„Schneider și Schuster“, de Joshua Sobol

Regia: Lucian Pavel

Producător: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București

Durata: 1h 15min.

Joi, 16 mai

19.00 – sala mare

„In a Forest Dark and Deep“, de Neil LaBute

Regia: Iarina Demian

Coproducție: unteatru, București& ArtEst Foundation

Durata: 1h 30min.

16+

21.00 – sala Studio

„Taximetriști“, de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae

Regia: Bogdan Theodor Olteanu

Coproducție: TETA și Apollo111 Teatrul, București

Durata: 1h 45min.

16+

Vineri, 17 mai

19.00 – sala mare

„Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri“

Un teatru fizic de: Andrea Gavriliu

Producător: Teatrul de Nord Satu Mare

Durata: 1h

20.30 – sala Studio

„OST (Organic Sound Twist)“

Un concept de: Andrea Gavriliu

Producător: Teatrul Național Cluj-Napoca

Durata: 45min.

12+

Sâmbătă, 18 mai

19.00 – sala mare

„Amintiri“

Spectacol-concert de Ada Milea, după Ion Creangă

Producător: Teatrul Tineretului Piatra Neamț

Durata: 1h

7+

20.00 – sala Studio

„Ultima bandă a lui Krapp“, de Samuel Beckett

Regia: Toma Dănilă

Producător: unteatru, București

Durata: 1h 30min.

14+

21.30 – sala mare

„Just Push Play“, spectacol interactiv de improvizație

Durata: 1h 30min.

12+

Duminică, 19 mai

19.00 – sala mare

„Têtes d’Affiche“

Coregrafia: Bouba Landrille Tchouda

Producător: Compagnie Malka, Grenoble (Franța)

Durata: 1h

12+

20.30 – sala Studio

„Emigranții“, de Slawomir Mrozek

Regia: Dan Glasu

Producător: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Durata: 1h

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.