Ziarul electronic al arădenilor

Falcă va candida pentru funcția de vicepreședinte PNL în echipa lui Florin Cîțu

Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, va candida pentru o funcție de vicepreședinte PNL, în echipa premierului Florin Cîțu, la alegerile pentru șefia partidului, care se vor desfășura în 25 septembrie.

Florin Cîțu și-a prezentat, sâmbătă, la Arad moțiunea pentru conducerea PNL, în fața conducerii filialei locale.

Cîțu consideră că „liberalismul este singura soluție pentru România, după 30 de ani de încercări eșuate și socialism cu fața umană”.

„Vedem că în țările în care resursele sunt alocate de piață nu de Guvern, avem dezvoltare, de aici numele de România Liberală. Vrem să punem prima dată investițiile, să creăm locuri de muncă, pentru a avea pensii, salarii mari pentru cei care fac performanță. Nu poți să împarți ce nu ai, așa cum a încercat PSD. Singura soluție este să faci reforme și investiții”, a spus primul ministru.

Cîțu s-a referit la criza guvernamentală, generată de lipsa de maturitate a USR. „Voi pune în față interesele românilor, PNL nu este un partid care poate fi șantajat, avem obiective care nu pot fi negociate”, a declarat premierul.

Florin Cîțu s-a referit la responsabilitatea de a investi „eficient“ până în 2024. „Unde liberalii conduc, au găsit soluții să dezvolte comunitățile, asta vedem aici, la Arad. Am început cu o echipă mică și am spus că voi construi. Această echipă s-a mărit, obiectivul este ca după 25 septembrie să fim uniți. Anghel Saligny trebuie implementat, m-am asigurat că avem resursele. Se va aproba PNRR, avem responsabilitatea fondurilor europene. Noi investim în România, nu este o competiție despre mine, este despre viitorul PNL și viitorul României în Uniunea Europeană”, a încheiat premierul Florin Cîțu.

Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, a vorbit despre prioritățile României, „care trebuie să crească prin educație, reducerea poluării, îmbunătățirea infrastructurii“

„Trebuie să facem descentralizare, un subiect despre care vorbim de 30 de ani. Să obținem avize mai repede și mai corect”, a spus Falcă, acesta cerând o dezvoltare mai echilibrată între marile centre urbane și comunitățile rurale. „Decalajele pot fi oprite prin două proiecte în parteneriatul dintre președintele Iohannis și premierul Cîțu: vorbim de PNRR și de programul de investiții Anghel Saligny”, a mai afirmat președintele PNL Arad.

„Am arătat premierului zona industrială din sud, că doar în 2009 și 2020 nu am avut creștere economică. Dar spun în continuare că trebuie să reducem decalajele. Noi am făcut cu banii noștri stadion și regenerare urbană. Noi trebuie să urbanizăm localitățile și comunele mici”, a mai spus liderul PNL Arad.

„În final vă spun că susțin această moțiune și voi fi vicepreședinte pentru fonduri europene. Vom fi alături de președintele Iohannis și premierul Cîțu”, a transmis președintele PNL Arad.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.