Ziarul electronic al arădenilor

Falcă: „Rămâne responsabilitatea Guvernului de a pleca“

Preşedintele PNL Arad, Gheorge Falcă, care a candidat pentru Parlamentul European, a declarat, duminică seară, că votul de la alegerile europarlamentare reprezintă ‘un semnal care poate să însemne pentru mişcarea politică românească o reorientare’, iar după afişarea rezultatelor rămâne „responsabilitatea Guvernului de a pleca“.

Gheorghe Falcă a participat la un scurt miting organizat în centrul oraşului de liberali, la care au participat zeci de persoane care au vrut să-şi manifeste bucuria în urma publicării rezultatelor sondajelor.

Primarul Aradului a declarat presei că pentru PSD „a venit ora adevărului“.

„Sărbătorim rezultatul pozitiv din judeţ. Deja ne-au venit rezultate de la secţii de votare, la Arad suntem cu mult peste PSD. A venit ora adevărului, arădenii au venit masiv la vot şi au spus un adevăr: ‘hoţilor, nu mai staţi aici că nu ne convine!’ Sper ca cei de la PSD să conştientizeze că atunci când bagi mâna în buzunarul cetăţenilor, ei vor veni şi te vor taxa. E un semnal care poate să însemne pentru mişcarea politică românească o reorientare. Rămâne responsabilitatea Guvernului de a pleca“, a spus liderul PNL Arad.

Gheorghe Falcă, aflat la al patrulea mandat de primar al municipiului Arad, candidează pentru prima dată pentru Parlamentul European, fiind pe locul 8 al listei PNL.

sursa: Agerpres

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.