Ziarul electronic al arădenilor

Falcă: „Luptele interne din PNL nu trebuie aduse în faţa publicului pentru acest referendum“

PNL Gheorghe Falcă, preşedinte al PNL Arad şi primar al municipiului Arad, consideră că rezultatul referendumului nu ar trebui să provoace lupte interne în partid, în contexul apariţiei unor mesaje critice la adresa lui Ludovic Orban din partea mai multor lideri ai partidului.

Falcă, care în numele PNL a semnat un protocol cu reprezentanţii Coaliţiei pentru familie, spune că PSD are responsabilitatea rezultatului referendumului pentru că ar fi politizat demersul, iar oamenii au crezut că prin vot îl vor valida pe Liviu Dragnea.

„PNL, în 2016, a semnat un parteneriat cu Coaliţia pentru familie, apoi în Parlament, într-o mare majoritate, a susţinut acest referendum, dar tot PNL a lăsat la dispoziţia fiecărui membru al partidului să se manifeste, având această libertate de opţiune. De aceea, luptele interne nu trebuie să fie puse în faţa publicului pentru acest referendum, care a fost organizat de Guvernul României într-un termen scurt, cu fiecare partid având propria agendă”, a declarat, pentru News.ro, vicepreşedintele PNL Gheorghe Falcă, comentând poziţia unor colegi care îl critică pe Ludovic Orban.

Falcă, care apreciază că rezultatul referendumului „este destul de bun”, spune că neparticiparea la vot are drept cauză şi lipsa timpului pentru o campanie de informare suficient de lungă.

„Conform procedurilor, era necesară o perioadă de precampanie, campanie, buget de informare, nu este responsabilitatea PNL acest rezultat. Dar să vină 3,7 milioane de oameni la un vot în România în afara votului politic, este un rezultat destul de bun”, a spus primarul Aradului.

Despre contextul în care apare semnătura sa pe protocolul semnat în 2016 între PNL şi Coaliţia pentru familie, pentru susţinerea referendumului, Falcă a spus că a fost delegat de conducerea partidului: „Eu şi domnul Ilie Bolojan am fost delegaţi de conducerea partidului să semnăm”.

Referitor la inevitabila invalidare a referendumului din cauza absenteismului la vot, Falcă a declarat că „responsabilitatea aparţine PSD”. „Încercarea de politizare a făcut ca oamenii să nu aibă încredere în acest demers, crezând că îl validează pe domnul Dragnea”, a spus vicepreşedintele PNL.

Mai mulţi lideri PNL, printre care Cezar Preda, Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu, Mihai Voicu, au postat pe Facebook mesaje similare în care acuză conducerea liberală că a aruncat partidul într-o nouă aventură şi către un nou eşec politic.

„Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouã aventură şi către un nou eşec politic, care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu uneşte, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politica retrogradă #Ajunge“, se arată în mesajul postat de Predoiu pe contul său de Facebook, textul regăsindu-se pe conturile lui Cezar Preda, Mihai Voicu sau al Alinei Gorghiu.

Mesajele vin după ce preşedintele PNL, Ludovic Orban a votat la referendum pentru sprijinirea familiei tradiţionale, dând astfel un semnal tuturor liberalilor.

sursa: News.ro

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.