Ziarul electronic al arădenilor

Expoziție dedicată scriitorului Ioan Slavici, în holul Consiliului Județean Arad

Expoziția, dedicată scritorului Ioan Slavici, a fost prezentată în premieră cu prilejul Conferinței europene Via Habsburg, fiind deschisă publicului la sediul Consiliului Județean Arad, etaj 1, până la finele lunii aprilie.

Curator: Dr. Adriana Pantazi, istoric (Complexul Muzeal Arad)

Consiliul Județean Arad, etaj 1 (str. Corneliu Coposu 22)

Program de vizitare:

Luni – Vineri: 09.00 – 17.00

Inițiată în 1998, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Ioan Slavici, Trienala Internațională de Ex Libris, identificată prin numele scriitorului clasic român, a reușit să dezvolte pe parcursul a patru ediții un proiect care a contribuit, alături de operele literare traduse în diferite limbi, la fixarea personalității autorului în memoria culturală universală.

„Dimensiunea geografică în care a pătruns numele scriitorului s-a extins progresiv pe patru continente. Artiști din generații diferite, o parte dintre ei recunoscuți drept maeștri ai graficii mici, au tratat subiectul propus din perspectivă figurativă sau abstractă, prin tehnici de realizare clasice (ac rece, acvaforte, acvatinta, mezzotinta, gravură în aramă sau în oțel, xilogravură, linogravură, gravură în plumb, gravură în zinc, heliogravură) sau relativ moderne (serigrafie, fototipie, offset, grafică de computer), folosite individual sau mixt.

Prin lucrări realizate cu deosebită minuție, regăsite în special în mediul artistic slav și central-est european, ori prin juxtapuneri cromatice îndrăgite de graficieni sud-americani și până la compoziții care, păstrând proporțiile, amintesc de arta afișului, artiștii au re/compus portretul scriitorului, iar prin elemente simbol și personaje plasate undeva în Europa Centrală a sfârșitului de secol XIX, au ilustrat segmente din creațiea literară a lui Ioan Slavici”, Dr. Adriana Pantazi, istoric (Complexul Muzeal Arad).

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Complexul Muzeal Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.