Inspirat de colegul Balint și obligat de faptul că feciorul meu a absolvit clasa a opta, m-am încumetat să intru și eu în hățișul educațional. Așa am aflat că ne lăudăm cu promovabilitate maximă la liceu.
Teofil Grădinaru
Că tot sunt obligatorii 10 clase și așa s-a intrat cu orice medie, numa’ să te prezinți.
Problema maximă s-a dovedit a fi înscrierea propriu-zisă: un amalgam de birocrație inutilă.
A fost mai întâi o probă de aptitudini. Apoi, cele două examene „clasice“. Cu nota la purtător – o medie calculată din media pe clasele cinci-opt cumulată cu media celor două examene – a trebuit să completăm o fișă cât lista lui Schindler.
Apoi, vreme de vreo săptămână, am tot stat să ne repartizeze calculatorul. Apoi, o altă fișă de completat. Cu cea de a doua fișă, cu dovada examenului de aptitudini – de parcă e calculatorul prost, de a repartizat copilul tamnai la profilul respectiv – cu copii legalizate de pe cartea de identitate și de pe certificatul de naștere, cu taxa de înscriere, toate în brațe, vine în sfârșit înscrierea.
Adică un teanc de acte care, culmea, sunt deja în evidența Inspectoratului, care foarte simplu le putea remite direct – și electronic – liceelor în cauză.
Și asta cu copiile legalizate a fost de geniu, de parcă venea copilul lui Bin Laden să se infiltreze într-un liceu din România.
Am vrut, prin acest exemplu, să scot în evidență sistemul încâlcit prin care se face o banală înscriere la liceu. Însăși exprimarea mea a fost destul de încâlcită, dar nu poți să explici simplu un lucru foarte complicat.
Ovidiu Balint spunea de perdele, ca subiect de discuție educațională. Eu n-am ajuns la perdelele liceale cu care s-a confruntat Ovidiu și deja sunt sătul.
Vor veni și astea. Astea și mai multe, pentru că am «promovat» de la școală la liceu. Și-atunci?Ne mai mirăm că învățământul românesc e în colaps?
Nu vreau să găsesc nicio scuză celor care au dat cu bacu-n fasole sau cu bâta-n titularizare, dar atunci când principala problemă a sistemului educațional e birocrația, când dracu’să mai și învețe lumea? Și, mai ales, ce?
Până și programa e făcută pentru a limita, nu a delimita candidații. Nu există curriculă clară pentru elevi, implicit nici pentru profesori. Nu există o departajare clară a elevilor, încă din clasa a opta.
Păi, dacă un elev este obligatoriu licean cu notă trei sau patru, cât va lua la bacalaureat? Până și vârfurile învățământului românesc, geniile, cum le numim noi, subiect permanent al laudei noastre, au lipite pe ele eticheta „pentru export“.
Singurul lucru care mai ține în picioare sistemul educațional este birocrația, care dă senzația falsă că se muncește.
Celebra expresie „Mircea, fă-te că lucrezi“ e răspândită în învățământ la toate nivelele și are un nume simplu, dar cu urmări complicate: birocrația.
