Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când trec pe lângă taraba cu tălpici, hârtie igienică, agrafe de păr, lipici, lacăte şi multe altele, care ar încăpea într-un minimarket, din spatele căreia răsună sfintele colinde mă relaxez mai bine ca pe celebrele bulevarde londoneze.
Din spatele tarabei, tanti Florica mă salută şi dacă mă vede de zece ori pe zi. Mă întreabă ce mai fac şi îmi urează o zi bună. Şi eu fac la fel. Mai merg câţiva paşi şi mă-ntâlnesc cu mirosul de pâine caldă, care se simte câteodată până la etajul şase al condominiului în care locuiesc. De la înălţimrea gemuleţului, doamna Viorica, vânzătoarea de pâine, îmi dă bună ziua aproape ţipând, mă întreabă ce s-a mai întâmplat în oraş şi îmi urează o seară plăcută.
Nu trece mai mult de o zi să nu poposesc, preţ de câteva minute, şi la “alimentara galbenă” (nu pentru că are hepatită, ci pentru că e zugrăvită cu galben). Aici toate vânzătoarele mă informează că au primit iaurturi, că sunt mezeluri proaspete sau că biscuţii sunt cam vechi. Schimbăm câteva amabilităţi, după care eu promit că revin şi ele că mă aşteaptă.
Aceasta este mica mea lume. Cartierul meu, Aurel Vlaicu. Oraşul meu, Arad. Ţara mea, România. Un mic univers în care normalitatea este la ea acasă.
La televizor se vede altceva.
Politicieni scârbiţi de ţara lor. Oameni care plâng după comunism. Tineri debusolaţi care visează Occidentul cu ochii deschişi.
Tanti Florica stă, de dimineaţa până seara, la tarabă şi nu plânge că nu are chef de lucru, bani de medicamente, sau carne să pună pe masă. Doamna Viorica a avut în trecut o escapadă pe la celebra emisiune “Din dragoste”, pe când o iubea, cu patimă, un bărbat trecut de prima tinereţe, şi, probabil, de acolo a învăţat ca în viaţă nu banii aduc fericirea. Fetele de la “alimentara galbenă” sunt cititoare de Cancan şi ştiu tot ce mişca-n lung şi-n lat. Fericirea Biancăi Drăguşanu e fericirea lor. Iar dacă Botezatu pe prima pagină nu e, nimic nu e.
La televizor se vede sărăcia. Se mai văd şi crimele, violurile, tâlhăriile, înjunghiaţii, curvele şi debusolaţii…
Azi e Ziua Naţională a României.
Tanti Florica va vinde la tarabă, dar, spre seară se va retrage la o porţie de mici suculeţi la Târgul de Iarnă. Doamna Viorica se va grăbi, după ce va preda tura, să prindă recitalul lui Tinu Vereşezan din faţa Palatului Administrativ. Fetele de la “alimentara galbenă“ au gătit deja sarmale, prăjituri şi spre seară nu îşi vor refuza un pahar de vin fiert cu scorţişoară.
Am înţels că, de Ziua Naţională a României, oamenii simpli se vor bucura, vor petrece şi îşi vor oferi câteva clipe de relaxare care pe unde va considera că se va simţi cel mai bine.
De ziua ta, Dulce Românie, asta ţi-o doresc!
Oameni senini, cu fericirea pe chip, copii frumoşi şi sănătoşi, suflete curate care să te preţuiască la adevărata ta valoare.
Cu drag, din tot sufletul, pentru toţi românii, oriunde s-ar afla, un sincer La mulţi ani!
(Paula Bulzan)
