Ziarul electronic al arădenilor

Drumul Tauț – Luguzău întregește rețeaua de drumuri județene modernizate în zonă

Legătura dintre localitățile Luguzău (aparținătoare comunei Șilindia) și Tauț va fi modernizată, în prezent întocmindu-se documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI), premergătoare Proiectului Tehnic și a execuției efective.

Valoarea estimativă a documentației este de 37.397 lei (44.502 lei,  TVA inclus).

„Consiliul Județean a investit în infrastructura rutieră din această zonă. Am modernizat drumurile Tauț – Târnova și Tauț – Șilindia, iar în prezent se lucrează pe drumul Buteni – Luguzău – Șilindia – Târnova – Pâncota. Pregătim acum documentația pentru drumul Tauț-Luguzău, care scurtează distanța spre Buteni și Sebiș. Prin această rețea de drumuri, dar și prin realizarea deschiderii spre Valea Mureșului, spre Bârzava, ridicăm gradul de siguranță și confort în trafic, dar oferim și o perspectivă turistică atractivă pentru Tauț”, a afirmat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Consiliul Județean Arad a demarat, în perioada 2016-2020 modernizarea a circa 450 km de drumuri județene, aflate în diferite stadii de execuție (finalizate, în curs de finalizare respectiv în faza de documentație) și, de asemenea, preconizează minim 250 km de drumuri modernizate în intervalul 2020-2024.

Ținta Consiliului Județean Arad este ca peste patru ani aprox. 60% din rețeaua de drumuri județene din Arad să fie modernizată.

Investițiile se realizează în cea mai mare parte din fonduri europene.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.