Ziarul electronic al arădenilor

Drapelul de luptă al lui Avram Iancu, expus la Arad

Drapel de lupta Avram IancuDrapelul de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu va fi expus în mai multe orașe, printre care și Arad, urmând să fie scos la vânzare în cadrul unei licitații.

Drapelul va fi expus în perioada 25-29 ianuarie, iar conform organizatorilor acestui eveniment, prezentarea drapelului în mai multe orașe reprezintă „un traseu al identității și al unității inițiat din dorința de a facilita accesul oamenilor la un simbol național incontestabil“.

În municipiul Arad, drapelul de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu va fi expus, miercuri, 27 ianuarie, la Colegiul Național „Moise Nicoară“, între orele 10.00 și 18.00.

„Publicul are la dispoziție doar câteva ore pentru a admira și a atinge drapelul care, alături de lozinca «Voi sunteți poporul!», însuflețea odinioară spiritul ardelenesc în lupta pentru independență de la 1848. Lotul reprezintă o raritate absolută și o piesă de colecție fără egal, fiind totodată și vedeta Licitației Corneliu Vadim Tudor – partea a II-a“, se menționează într-un comunicat de presă remis de Artmark.

Conform sursei citate, vânzarea la licitație a acestui obiect istoric începe de la 5.000 euro. Licitația va fi organizată miercuri, 3 februarie, la sediul Artmark din București.

Drapelul de luptă va mai fi expus la Baia Mare (25 ianuarie), Oradea (26 ianuarie), Cluj Napoca (28 ianuarie) și Brașov (29 ianuarie).

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.