Ziarul electronic al arădenilor

Dragoş Balauru: Disperarea celor de la Dinamo ar putea să ne creeze un avantaj

Portarul echipei de fotbal UTA Arad, Dragoş Balauru, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că „disperarea“ jucătorilor dinamovişti de a ieşi din subsolul clasamentului ar putea reprezenta un avantaj pentru formaţia sa în meciul direct de marţi de la Bucureşti.

„Mâine probabil voi fi în poartă. Din meciurile cu Dinamo, din păcate, nu am amintiri prea plăcute. Dar din întâlnirile UTA – Dinamo avem acea amintire plăcute, victoria cu 1-0 pe care sperăm să o repetăm mâine. Ei sunt într-o situaţie mult mai grea, dar această disperare a lor ar putea să ne creeze un avantaj nouă. E mult mai bine să fii liniştit, pentru că e foarte greu să îţi iasă un joc atunci când eşti disperat. Eu am mai trecut prin astfel de moment cu FC Voluntari, cu acel baraj… dar şi prin momente când jucând mai relaxat îţi iese totul“, a precizat Balauru.

„Să nu iei gol este cel mai important. Pentru că automat un punct îl câştigi. Eu la fiecare meci încerc să nu iau gol, ăsta e obiectivul meu şi al echipei. Vom întâlni o echipă foarte motivată, care va pune presiune pe noi. Însă acest lucru trebuie să ne înrăiască şi pe noi, să le răspundem cu aceeaşi monedă. Lupta e pe puncte“, a mai spus portarul.

Echipa de fotbal UTA întâlneşte formaţia FC Dinamo, marţi, de la ora 21.30, în deplasare, într-o partidă contând pentru etapa a 2-a a play-out-ului Ligii I.

Laszlo Balint: E esenţial să speculăm vulnerabilităţile celor de la Dinamo

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.