În cadrul conferinței de presă care s-a desfășurat joi, 2 august 2018, în sala Ferdinand a Primăriei Municipiului Arad, au fost abordate aspecte vizând construirea a două blocuri noi ANL în cartierul Micalaca.
În ceea ce privește inițiativa construcțiilor ANL menționate, primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a precizat faptul că acestea vor avea, în total, 80 de apartamente, reproducând structura celorlalte construcții similare din cartierul Micalaca.
De asemenea, edilul a subliniat faptul că studiile de fezabilitate pentru aceste construcții au generat o reacție contrară din partea consilierilor PSD, care, opunându-se realizării acestor studii, s-au opus, implicit, realizării blocurilor ANL.
Construcțiile vor fi destinate sistemului militar iar contractual cu Compania Națională de Investiții a fost deja semnat.
(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)