Ziarul electronic al arădenilor

UPDATE: Dosarul pentru Capitală Culturală Europeană, scris de arădeni

aradArădenii vor contribui la întocmirea dosarului de candidatură a Aradului la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, care trebuie depus în acest an.

Anunțul a fost făcut de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, marți, în timpul unei emisiuni difuzate la un post local de televiziune.

Primarul a anunțat că proiectele propuse pentru dosarul de candidatură vor fi făcute publice pe un site, iar arădenii vor putea să le voteze.

„Am participat, marți, la o şedinţă a Asociaţiei «Arad – Capitală Culturală Europeană 2021». Avem deja strategia culturală în lucru, iar Asociaţia are deja o firmă de consultanţă care ne ajută la ceea ce înseamnă scrierea proiectului pentru candidatură. Dar, eu vreau mai mult. Așa că, împreună cu Asociaţia, am decis că vrem să existe o emulaţie în Arad, care să vină de la oameni. Astfel, timp de 30 de zile cetăţenii, persoane fizice, persoane juridice, asociaţii, pot să depună, pe maximum patru pagini, un proiect despre cum ar vedea ei evenimentele incluse în proiectul de candidatură“, a spus Gheorghe Falcă.

Primarul a explicat și modul în care vor fi alese proiectele arădenilor.

„Va exista o jurizare, 70 la sută pentru proiect şi prezentarea lui şi 30 la sută va fi votul cetăţenilor. Proiectele vor fi postate pe un site, iar cetăţenii o să poată să le voteze. Din oamenii care îi avem în această competiţie, evident o să-i respectăm pe toţi, zece persoane vor fi alese să fie în echipa care va scrie documentul final. Aş vrea ca Aradul să fie singurul oraş care, atunci când vom spune că am scris această candidatură a noastră, am scris-o cu oamenii din Arad, ale căror proiecte le vom găsi în dosarul de candidatură“, a mai spus Falcă.

Acesta a afirmat că unele proiecte depuse de arădeni ar putea fi implementate cu finanțare de la bugetul local.

„Dacă unele proiecte sunt foarte bune şi chiar urgente, noi o să-i ajutăm cu ONG-uri din Arad să scrie proiecte culturale, care vor fi finanţate de Primăria Arad.

Primarul a explicat că în dosarul de candidatură va trebui să fie menționate etapele pe care orașul va trebui să le parcurgă până în 2021, dar și după acest an.

„Noi vom crea o candidatură şi noi trebuie să explicăm ce se va întâmpla până în anul 2021, ce se va întâmpla în 2021, şi cum continuăm după 2021. Am căzut de acord că vom discuta despre regenerarea unor zone, dacă se poate chiar zone industriale, unde să se desfăşoare activităţi culturale. Vom pune în valoare faleza Mureşului, iar apoi vom ajunge la Cetatea Aradului, pentru că am semnat documentele cu Armata. În trei ani trebuie să pregătim studiile, pentru ca în momentul în care se mută Armata în unitatea din Gai, să ştim ce facem în Cetate, reabilitări, parteneriate. Totul va fi generat de studii şi studiile se vor face în parteneriat cu cetăţenii din Arad şi prin dezbateri“, a afirmat primarul Aradului, Gheorghe Falcă.

Oraşele din România care doresc să obţină titlul de Capitală Culturală Europeană trebuie să-şi trimită dosarele la Ministerul Culturii până la data de 10 octombrie 2015.

Un juriu european va efectua vizite la fata locului, iar desemnarea formală a oraşului câştigător se va face până la sfârşitul anului 2016.

Între desemnarea oficială şi titlu, juriul – format din reprezentanţi desemnaţi de Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul European şi Comitetul Regiunilor, respectiv doi specialişti din partea Ministerului Culturii – va efectua o monitorizare a oraşului câştigător, pentru a evalua dacă acesta îşi respectă angajamentele asumate.

UPDATE

Conducerea Asociației „Arad – Capitală Culturală Europeană 2021“ a anunțat, miercuri, că proiectele pot fi depuse în perioada 29 iunie – 29 iulie 2015.

Proiectele pot fi încărcate pe site-ul www.idei.arad2021.ro sau pot fi depuse personal, în plic format A4, imprimate și pe DVD/memory stick, la sediul Asociației din Arad, Bulevardul Revoluției 97, ap. 4.

Pe plic și pe antentul proiectului vor fi figura toate datele de identificare ale aplicantului.

Proiectele depuse la sediul Asociației vor fi publicate pe site-ul www.idei.arad.2021.ro.

Fiecare inițiator sau echipă de inițiatori va trebui să își susțină proiectul în fața comisiei de jurizare.

După etapa de preselecție, un juriu de specialitate va face selecția finală a proiectelor.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.