Ziarul electronic al arădenilor

Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Polițiștii arădeni au constatat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.

Polițiștii Biroului Rutier cercetează un arădean de 29 de ani, care, în ziua de 10 ianuarie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe Splaiul General Praporgescu a acroșat un autoturism parcat, părăsind locul faptei înainte de sosirea polițiștilor.

În urma coliziunii au rezultat exclusiv pagube materiale, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar autoturismul condus este neînmatriculat, având aplicate numerele de înmatriculare ale altui autoturism.

Cu o alcoolemie de 0,53 mg./l. alcool pur în aerul expirat au fost depistați, la data de 11 ianuarie: un arădean de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cocorilor și un alt bărbat de 46 de ani, din Dorobanți, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza aceleiași localități, având o alcoolmie de 0,44 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În aceeași zi, un arădean de 32 de ani, aflat sub influența alcoolului, a condus un autoturism pe strada Prunului, intrând în coliziune cu gardul unui imobil, după care și-a continuat deplasarea până pe strada Tismana, fiind interceptat de o patrulă de jandarmi.

În urma impactului au rezultat exclusiv pagube materiale. Bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest cât și recoltarea de probe biologice.

Un tânăr de 19 ani, din Dorobanți, a condus un autoturism pe strada Clujului, iar la intersecție cu strada Căpitan Ignat nu e respectat semnificația indicatorului „Cedează trecerea”, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 27de ani, din Hălmăgel, fiind apoi proiectat într-un autoturism parcat.

Polițiștii Biroului Rutier sosiți la fața locului au constatat că tânărul de 19 ani nu deține permis de conducere pentru categoria din care face parte autoturismul condus.

Tot fără permis de conducere a mai fost depistat, la data de 12 ianuarie a.c., un arădean de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Poetului, fără a deține permis de conducere.

În toate cazurile au fost întocmite dosare penale.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IPJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.