Ziarul electronic al arădenilor

Doi alpinişti arădeni au reuşit să urce pe vârful Khan Tengri

Membrii expediţiei arădene, care a cucerit vârful Khan Tengri, aflat la o altitudine de 7.010 metri, s-au întors acasă, iar marţi s-au întâlnit cu reprezentanţii mass-media, pentru a povesti modul în care a decurs ascensiunea. Unul dintre membrii expediţiei, Sergiu Jiduc, are 19 ani şi este cel mai tânăr alpinist român care a escaladat vârful Khan Tengri.

Alpiniştii care au plecat spre Khan Tengri sunt Sergiu Jiduc, Aurel Sălăşan, Minerva Vincze, Claudiu-Virgil Ban, Ioan Filip, Ovidiu Găvănescu, membri ai clubului „Explorer”.

Dintre aceştia, doar Sergiu Jiduc şi Aurel Sălăşan au reuşit să ajungă până în vârf. Alpiniştii au spus că escaladarea nu a fost deloc uşoară. Sergiu Jiduc şi Aurel Sălăşan au stat 6 zile la ultima tabără, până au prins „fereastra” de timp frumos, ceea ce înseamnă, după cum au spus aceştia, o probă de rezistenţă mentală, în primul rând.

„Am urcat opt ore. Am stat puţin pe vârf. Am avut hrană doar pentru patru zile, dar am raţionalizat porţiile să ne ajungă o săptămână. În plus, a fost foarte frig, cred că au fost 30 de grade sub zero”, a spus Sergiu Jiduc.

La rândul său, Aurel Sălăşan a spus că a fost mai greu decât se aştepta. „Vremea a fost deosebit de capricioasă. A fost cea mai grea săptămână din viaţa mea”, a spus Sălăşan.

Virgil Ban a afirmat la întâlnirea cu presa că regretă că nu a ajuns pe vârf. „Am avut probleme de sănătate. Mă bucură enorm reuşita colegilor noştri, care au dat dovadă de spirit de echipă şi de forţă mentală. Ca dificultate tehnică, vârful Khan Tengri e peste Everest”, a spus Virgil Ban.

De asemenea, Minerva Vincze a susţinut că a fost victima unei avalanşe. „Şi eu am ajuns pe «umărul lui Chapaev», ceea ce reprezintă o performanţă. A fost o expediţie foarte grea şi-i felicit pe colegii mei. Am fost şi victima unei avalanşe, care din fericire nu s-a soldat cu urmări”, a spus Minerva Vincze.

Un alt membru al expediţiei, Ioan Filip, a adăugat că ascensiunea a implicat multe riscuri. „Am ajuns la tabăra a treia, după ce am reuşit să trecem de «umărul lui Chapaev», o culme foarte grea. A fost un urcuş foarte greu, în fiecare moment fiind nevoiţi să ne asigurăm, dar să ne asigurăm şi bagajele”, a menţionat Filip.

Expediţia a durat aproximativ o lună de zile, iar alpiniştii au avut de parcurs mai multe etape. Suma cu care a fost finanţată această expediţie este de 8.000 lei, banii fiind primiţi de alpinişti în urma depunerii unor proiecte la Centrul Cultural Judeţean Arad.

Înălţimea muntelui Khan Tengri, care în limba de origine turcă uighură înseamnă „Stăpân al cerului“ sau „Stăpân al spiritelor“, este de 6.995 de metri, din punct de vedere geologic, însă stratul de gheaţă care acoperă vârful are 15 metri, astfel că, în cercurile alpiniştilor, 7.010 metri este considerată înălţimea totală masivului.

Khan Tengri este alt doilea vârf ca înălţime din lanţul Tian Shan, fiind depăşit doar de Jengish Chokusu (7.439 m), aflat la cîţiva kilometri spre sud. Prima ascensiune a vârfului Khan Tengri a fost efectuată în 1931 de o echipă din Ucraina, condusă de Mikhail Pogrebetsky.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.