Ziarul electronic al arădenilor

„Discuția secretă“, ediția a II-a. PROGRAM

discutia-300x200Cea de-a doua ediție a Festivalului de literatură „Discuția secretă“ de la Arad se va desfășura în perioada 4-7 iunie, la această manifestare culturală urmând să participe invitați din țară, dar și din străinătate.

„Discuția secretă“ va începe joi, 4 iunie, iar programul festivalului cuprinde 15 evenimente: lecturi publice, lansări de carte, dezbateri, dar şi momente speciale în care publicul este chemat să socializeze informal cu autorii invitaţi.

Festivalul de literatură „Discuția secretă“ este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad.

„Noutăţile acestei ediţii cuprind tipărirea unei reviste dedicate festivalului şi acordarea unui premiu literar la finalul acestuia. Deoarece literatura de calitate nu ar trebui să constituie un secret pentru nimeni, festivalul «Discuţia secretă» creează o punte de dialog în Arad, pe care sunt invitaţi să păşească toţi cei care vor să afle care-i până la urmă secretul“, au spus organizatorii evenimentului de la Arad.

Organizatorii au mai anunțat că la această ediție vor fi invitați din străinătate, poetul newyorkez Anselm Berrigan, scriitorul american de origine română Andrei Codrescu și prozatorul maghiar Attila Bartis.

„Scriitorii români invitați garantează un tablou reprezentativ și extrem de valoros al literaturii contemporane autohtone, cu autori incontestabil consacrați (Mircea Cărtărescu, Filip Florian, Gheorghe Schwartz), şi păstrând nucleul grupării literare care a dat numele festivalului, «Discuţia secretă»: Dan Sociu, Irina Bruma, Ionuţ Chiva, Rareş Moldovan, Cristina Ispas, Dmitri Miticov, Lavinia Branişte, Bogdan Coşa, Hit Grrl, Andrei Dósa, Cosmina Moroşan, Andrei Doboş. Aceştia vor acorda şi un premiu al festivalului, premiu constituit din donaţiile membrilor grupării“, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor festivalului.

PROGRAM

Joi, 4 iunie

Teatrul Clasic „Ioan Slavici“, sala Studio

ora 16.30 – Mircea Cărtărescu: lansarea volumului „Poezia“

ora 18.00 – lectură publică: Vasile Dan, Gheorghe Mocuţa, Ioan Matiuţ, Robert Şerban, Florin Iaru

Cafeneaua literară Joy’s

ora 20.30 – lectură publică: Andrei Doboş, Marius Chivu, Gheorghe Schwartz, Filip Florian, Attila Bartis

Vineri, 5 iunie

Liceul de Artă „Sabin Drăgoi“, sala festivă

ora 13.00 – Întâlnire cu Mircea Cărtărescu

Sala „Regele Ferdinand“ din Palatul Administrativ

ora 16.00 – Dezbatere „Facem cărţile!“ – organizator Aradul literar, moderatori: Robert Şerban şi Ioan Matiuţ

Librăria Scienta

ora 17.00 – Vino să citim împreună cu Ioana Nicolaie

Cinema Arta

ora 18.00 – Lansare biografie C.S. Lewis, Teodor Baconschi

ora 20.30 – Cenaclul litere: Mircea Cărtărescu, Cecilia Ştefănescu, Svetlana Cârstean, Ioana Nicolaie, Cezar Paul-Bădescu, T.O. Bobe, Angelo Mitchievici, Sorin Gherguţ

Cafeneaua literară Joy’s

ora 23.00 – Nocturna DS: Dan Sociu, Cosmina Moroşan, Irina Bruma, Cristina Ispas, Ionuţ Chiva Rareş Moldovan, Bogdan Coşa

Sâmbătă 6 iunie

Librăria Scienta

ora 16.00 – lectură publică: Hose Pablo, Gabi Eftimie, Lavinia Branişte, Ion Buzu, Romulus Bucur

ora 17.30 – lansări de carte: Svetlana Cârstean, T.S. Khasis, Ionelia Cristea, Dmitri Miticov, Andrei Dósa

Cafeneaua literară Joy’s

ora 20.30 – lectură publică: Andrei Mocuţa, Horia Ungureanu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Silviu Gherman

ora 22.00 – Seara americană: Andrei Codrescu şi Anselm Berrigan

ora 23.30 – DS Party

Duminică 7 iunie

Activ Club

ora 11.00 – Garden Party – Premiul DS.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.