Ziarul electronic al arădenilor

Dinu Todoran (FCSB): UTA este o echipă foarte bine organizată. Sunt foarte periculoşi

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Dinu Todoran, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, referitor la partida cu UTA Arad, din etapa a 3-a a Ligii I, că speră ca jucătorii săi să-şi revină din punct de vedere mental după eşecul din cupele europene.

„UTA este o echipă foarte bine organizată şi sunt foarte periculoşi. Vom vedea cum vom fi atât din punct de vedere fizic, cât şi mental toţi suntem supăraţi. Şi jucătorii sunt dezamăgiţi, afectaţi. Nu le venea să creadă. Sper ca mâine la ora jocului să fie bine. Erau jucători după meci care plângeau, toţi am fost afectaţi“, a spus Todoran.

FCSB a fost eliminată din Europa Conference League, după ce a fost învinsă de Şahtior Karaganda cu scorul de 5-3 la loviturile de departajare, joi, în manşa secundă a turului al doilea preliminar, pe Stadionul „’Vazghen Sargsian“ din Erevan, într-un meci în care echipa kazahă s-a impus şi după prelungiri, cu 2-1 (1-0, 2-1).

FCSB a câştigat cu 1-0 meciul din prima manşă, pe Arena Naţională, însă din acest sezon nu mai este valabilă regula dublării golurilor marcate în deplasare, la scor egal la finalul partidei retur urmând să se dispute prelungiri, iar dacă egalitatea persistă să se execute lovituri de departajare.

Partida UTA Arad – FCSB, din cadrul etapei a 2-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 22.00.

Meciul UTA – FCSB, arbitrat de Radu Petrescu

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.