Ziarul electronic al arădenilor

Declarația zilei: „Cât timp nu am o față de tâmpit, pot să antrenez liniștit“

Antrenorul Ionuț Popa a găsit secretul pentru a antrena în liniște în Liga 1 chiar și la 63 de ani.

Timișorenii sunt singurii care nu vor pleca în cantonament într-o țară mai călduroasă și au preferat să meargă timp de șapte zile la Poiana Brașov.

Jucătorii nu sunt deloc menajați de tehnicianul în vârstă de 63 de ani, astfel că aceștia au programate câte două, dacă nu trei antrenamente pe zi chiar și la temperaturi de -2 grade printre zăpadă.

Tehnicianul nu a uitat să facă haz de necaz, în ciuda faptului că se află încă pe o poziție de retrogradare după ce a început campionatul cu 14 puncte pe minus, și să ofere câteva declarații în stilu-i caracteristic pentru DolceSport:

„Am văzut două schiuri acolo înfipte în zăpadă și am vrut să fac și eu pe schiorul. Am vrut să-l fac pe Tomba, dar era să-l fac pe Popa Mortu’. Am dat cu spatele așa de tare, ca și cum ai dărâma un pom, tai cu drujba și cade, așa am căzut“.

„Se zice că între 50 și 60 de ani un antrenor este foarte bine pus la punct. Când mă uit la Mircea Lucescu și la Arsene Wenger, Trapattoni nu mai zic, a fost unul dintre idolii mei. Mă gândesc că atât timp cât sunt sănătos, cât timp arăt bine și nu am o față de tâmpit, pot să antrenez liniștit“.

„Mai iau, uneori, câte un Xanax. Nu iau două că după îmi aplaud adversarii. Aici trebuie să fii nervos, dacă nu ești cu nervii până la capăt, cedezi. Dacă ești unul din ăsta care trăiesc 250 de ani precum ciorile, nu cred că ajungi antrenor“.

foto: gsp.ro

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.