Ziarul electronic al arădenilor

Daniel Negrea, singurul român cu domiciliul oficial la castel

Consilierul judeţean Daniel Negrea trăieşte după regulile nobiliare, deşi nu face parte dintr-o familie cu sânge albastru. El este socio-teolog şi licenţiat în drept şi deţine fundaţia “Humanitas Gura Popii”, care are ca scop serviciile de caritate atât în judeţul Arad, cât şi în alte judeţe ale ţării.

Negrea şi-a cumpărat un castel în localitatea arădeană Şofronea, l-a restaurat, şi l-a amenajat exact ca acum 120 de ani când a fost construit, şi-a făcut blazon şi costume inspirate din epoca medievală, cu care îşi întâmpină oaspeţii.

În cartea de identitate, la rubrica domiciliu, figurează “castel”, pentru că aşa şi-a dorit el.

“A fost o dorinţă specială să am domiciliul din buletin la castel. Cred că sunt singurul om de pe pământ care are trecut în buletin un astfel de domiciliu. Am fost nevoit să fac o cerere specială la Evidenţa Populaţiei, pentru că în baza lor de date electronică nu figurează decât strada şi numărul sau blocul şi apartamentul. Le-am explicat că eu vreau să scrie castel, au înţeles şi s-a rezolvat”, a spus Daniel Negrea.

Consilierul judeţean a montat pe faţada castelului blazonul propriu, care este format dintr-o mână şi trei figurine care întruchipează mama, tatăl şi copilul. Blazonul simbolizează “Mâna lui Dumnezeu care susţine familia”. Negrea le-a cerut urmaşilor săi ca, după ce nu va mai fi, să îl îngroape în grădina castelului, într-un loc amenajat cu iederă, lângă mormântul Margaretei Purgly, soţia primului proprietar al castelului.

Pentru că doreşte să păstreze aerul nobiliar al castelului, Daniel Negrea şi-a comandat câteva costume speciale. Un frac, o ţinută evreiască tradiţională, care se îmbracă de sărbătoarea Yom Kippur, şi un costum specific nobililor germani, format din pantaloni din piele bătuţi cu broderie şi tunică.

“Eu în asta am crezut. Un nume bun e mai de preţ ca orice bogăţie. Am transformat totul într-un loc pentru săraci, dar am rămas uimit când am văzut câţi bogaţi mi-au călcat pragul”, a spus Daniel Negrea.

Pentru ca să fie sigur că, cei trei copiii vor duce mai departe dorinţa sa, le va facilita acestora intrarea în rândul conţilor nobiliari din lume, ceea ce presupune o taxă de aproximativ 10.000 de euro.

A înregistrat în studioul ABBA

Daniel Negrea este pasionat de muzică şi a înregistrat o casetă în studioul formaţiei ABBA, fără să plătească nimic. Componenţii trupei I-au spus că lucrul acesta nu l-au mai făcut niciodată în cei peste douăzeci de ani de când au studioul.

“Poate le-am plăcut şi pentru că seamăn bine cu Beny Anderson, unul din băieţii de la ABBA”, a spus Daniel Negrea, care a mai adăugat că se consideră “un showman al Domnului”.

A concertat în mănăstiri şi oriunde a fost chemat în biserici. Cântă muzică evanghelică din repertoriul internaţional, dar şi muzică bisericească.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.