Ziarul electronic al arădenilor

„Cuvinte de legătură“ (3). Întâlnire între scriitori din Arad și Ungaria

Scriitori din Arad și Ungaria s-au întâlnit, vineri, ocazie cu care a fost lansată cea de-a treia ediție a unei antologii literare care cuprinde lucrări ale unor scriitori români și maghiari.

Peste 20 de scriitori s-au întâlnit la Arad, în cadrul cele de-a treia ediții a Cenaclului internațional al scriitorilor din Arad și Ungaria. Evenimentul s-a desfășurat la Librăria „Tulipan“, unde a fost prezentată și antologia literară „Cuvinte de legătură/Kötőszavak“, volumul al treilea.

Cel care a mediat această întâlnire, în cadrul căreia scriitorii și-au prezentat lucrările, a fost Vasile Dan, președintele filialei din Arad a Uniunii Scriitorilor din România.

„Nu spun o noutate dacă spun că întâlnirile între scriitori sunt discrete, dar rafinate. Ideea tipăririi acestei antologii este minunată, pentru că aduce față în față scriitorii arădeni și maghiari, ceea ce este foarte bine”, a spus Vasile Dan.

Antologia literară a scriitorilor din Arad şi Gyula cuprinde poezii şi proză semnate de Esterhazi Peter, Romulus Bucur, Becsy Andras, Ioan Corlan, Bertok Laszlo, Lucia Cuciureanu, Fodor Janka, Vasile Dan, Gal Zoltan Csaba, Ioan Dehelean, Haas Janos, Petru M. Haș, Juhasz Bela, Ioan Matiuț, Kiss Laszlo, Andrei Mocuța, Kiss Otto, Felix Nicolau, Kiss Tibor Noe, Gheorghe Schwartz, Mehes Karoly, Horia Ungureanu, Mohacsi Balasz, şi Olah Szabolcs.

În cadrul cenaclului literar internațional, unele dintre poeziile publicate au fost citite de Frank Ildico, actriță în orașul Pecs.

Scriitorii din Ungaria prezenți la Arad au vizitat și expoziția bibliofilă „Incunabule din colecția de carte rară“ a Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol“ și au fost primiți de Levente Bognar, viceprimarul municipiului, care le-a făcut o prezentare a orașului și a Palatului Administrativ.

Antologia literară a scriitorilor din Arad şi Ungaria „Cuvinte de legătură/Kötőszavak”, volumul al treilea, a fost tipărită în cadrul proiectului „Legături literare internaționale Arad 2018”, finanţat de Consiliul Local Municipal Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, prin programul Proiecte Culturale 2018, sesiunea I.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *