Ziarul electronic al arădenilor

„Cutia cu monede“. Cum și-au bătut joc unii de o campanie umanitară

Campania „Cutia cu monede“, derulată în centrul municipiului Arad, nu și-a atins obiectivul, iar organizatorii au spus că printre banii donați au fost găsite monede scoase din circulație, dar și alte obiecte, precum șuruburi, nasturi, baterii sau bilete de intrare la cinematograf.

Organizatorii au anunțat că, anul acesta, au fost adunate peste două tone de monede, adică 15.430 de euro, echivalentul a 70.988 de lei.

Campania „Cutia cu monede” a avut o cauză nobilă: strângerea de fonduri pentru copiii bolnavi.

Perioada în care „Cutia cu monede“ s-a aflat în centrul Aradului a fost 22 noiembrie 2017 – 3 ianuarie 2018, dată la care organizatorul, Asociația Centrul de Excelență, susținut de partenerul proiectului – BCR, a adunat banii.

„Deși s-au adunat peste două tone de monede, nu s-a colectat suma estimată, respectiv 20.000 de euro. Partenerul proiectului Banca Comercială Română, care a numărat și a selectat banii, a găsit și monede din străinătate sau chiar scoase din circulație (euro, dolari, franci elvețieni, forinți, dinari, leva, monede din Peru sau lei vechi), dar și alte obiecte, precum șuruburi, nasturi, baterii sau bilete de cinema“, au spus organizatorii campaniei.

Din cutie au fost colectate următoarele cantități de monede care au putut fi valorificate: 455,584 kg – monede de 0,5 lei; 904,88 kg – monede de 0,1 lei; 372,567 kg – monede de 0,05 lei; 271,137 kg – monede de 0,01 lei; 5,117 kg – monede HUF (forinți); 16,738 – monede EUR (euro).

„Banca Comercială Română sustine proiectele cu impact în comunitate, care schimbă fața societății, dau încredere și motivează în implicare. Felicităm Asociația Centrul de Excelență Arad pentru cantitatea de monede colectată, suma urmând a fi folosită la achiziționarea de echipamente medicale destinate copiilor bolnavi internați în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, a declarat Marina Roman, Director Zonal Retail.

„Vom organiza o întâlnire de lucru la nivelul conducerii SCJU Arad în vederea prioritizării achiziționării echipamentelor, urmând apoi să trecem la achiziționarea acestora”, a spus Glad Varga, președintele Asociației Centrul de Excelență.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.