Ziarul electronic al arădenilor

Cooperare între profesori și elevi arădeni și colegi din Republica Moldova

Inspectoratul Școlar Județean Arad, reprezentat de inspector școlar general Marius Göndör,  a încheiat  recent un acord de cooperare internațională cu Direcția Educație a Raionului Anenii Noi din Republica Moldova.

Acordul reglementează modurile de cooperare între cele două părți semnatare  în scopul promovării valorilor comune, a tradițiilor care ne leagă și a intereselor identice.

Sunt preconizate acțiuni comune care să valorifice potențialul destinatarilor educației din cele două zone geografice, bazate pe principiile egalității de șanse și a accesului la o educație și o formare de calitate.

Cele două instituții partenere vor iniția proiecte și programe comune, concretizate în manifestări variate, ca de exemplu sesiuni, simpozioane, conferințe, schimburi de experiență, tabere tematice sau cursuri de formare.

Acordul încheiat între Inspectoratul Școlar Județean Arad și Direcția Educație a Raionului Anenii Noi din Republica Moldova este o concretizare a protocolului colaborare între  Ministerul Educației Naționale al României  și Ministerul Educației al Republicii Moldova.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Inspectoratul Școla Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.