Ziarul electronic al arădenilor

Consultare publică despre poduri noi peste râul Mureș

pasarelaPrimăria din Arad va organiza, miercuri, o consultare publică cu privire la oportunitate construirii unor poduri sau pasarele peste râul Mureș.

Conform unui anunț al Primăriei, consultarea publică va fi organizată miercuri, înainte de inaugurarea pasarelei peste râul Mureș.

„Primăria Municipiului Arad organizează în ziua de miercuri, 24 iunie 2015, consultare publică privind «Oportunități de creare a unor noi legături pietonale și rutiere între malurile Mureșului și perspective de dezvoltare urbanistică a Municipiului Arad». Evenimentul se va desfășura la Ștrandul Neptun, în zona intrării de pe noua pasarelă, cu începere de la ora 18.00. La consultarea publică sunt invitați să participe atât specialiști din domeniul urbanismului, cât și cetățenii interesați“, se menționează într-un anunț al Primăriei Arad.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a spus recent că o dezbatere publică pe această temă este necesară, iar dacă în urma acestei dezbateri rezultă că dorința cetățenilor Aradului este de a se realiza un pod, „municipalitatea trebuie să-și asume investiția pentru realizarea acestuia“.

Falcă a spus că la această dezbatere publică așteaptă opinii din partea arădenilor cu privire la construirea unor poduri sau pasarele.

CITITI SI: Dezbatere publică: „Arădeni, mai vreți poduri peste Mureș?“

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.