Ziarul electronic al arădenilor

Consilierul local Marin Lupaş propune o analiză depolitizată la stadionul UTA

Consilierul local PRO România, Marin Lupaș, a ridicat în ședința CLM problema stadionului UTA, a cărui construcție este mult întârziată.

Propunerea lui Lupaș privind organizarea unei analize publice la care să participe și constructorul, pentru ca opinia publică să afle care este stadiul exact al plăților corelat cu lucrările efectuate deja, nu  a primit în plen un răspuns direct din partea primarului interimar Călin Bibarț așa că reprezentantul PRO România a făcut o solicitare oficială.

„Fiind preocupat de tot ce înseamnă UTA, am decis să ridic în Consiliul Local problema construirii noului stadion deoarece avem milioane de lei cheltuite deja din banii arădenilor pentru o lucrare ce nu are încă termen de finalizare, ba mai mult e posibil chiar ca lucrările să fie oprite din motive politice care pot ascunde probleme adminstrative. Eu mă întreb cine mai știe în acest moment, pe acte, cine ce trebuie să realizeze la stadion? Ce implicare mai are CNI-ul când gazonul e licitat pe banii primăriei și mai trebuie montate doar rulourile de gazon?”, declară consilierul Marin Lupaș.

Pasul următor trebuie să fie o analiză publică depolitizată care să clarifice multele necunoscute ale stadiului construcției stadionului UTA.

„Văd că acum s-au trezit mai toate partidele și șefii de partide care nu au dat pe la stadion, fie el Motorul așa cum este, de ani de zile, să vadă UTA pe teren, dar se erijează în mari apărători ai echipei. Eu nu vreau să fac jocuri politice pe spatele UTA-ei, mă leagă prea multe de acest nume ca să jignesc astfel unul din simbolurile Araduluil!

Sper ca actualul primar, domnul Bibarț, să răspundă pozitiv la solicitarea mea. Primăria trebuie să vină alături de constructor, să își asume un termen, să prezinte un grafic de lucrări până la ultimul detaliu. Iar dacă sunt probleme cu plățile, să ni se demonstreze de ce și să acționăm în Consiliu pentru a le rezolva. Toți suporterii avem nevoie de răspunsuri clare, administrative, nu ping-pong politic, procese și acuzații fără probe”, spune consilierul municipal PRO România, Marin Lupaș.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de PRO România, filiala Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.