Ziarul electronic al arădenilor

Consilieri locali, necunoscuți de angajații Primăriei Arad

ciupe&galisConsilierii locali Ionel Ciupe (PLR) și Florin Galiș (PNL) nu au fost recunoscuți de funcționarii publici din serviciile și instituțiile administrației locale, fiind tratați „necorespunzător“, în opinia acestora.

Cei doi și-au făcut publice pățaniile la finalul ultimei ședințe a Consiliului Local Municipal, când au cerut „mai mult respect“ din partea funcționarilor publici, în special celor din Primărie.

„Eu, personal, am avut o problemă de rezolvat la Registratură-Urbanism. M-am prezentat la acel birou să depun niște documente și am fost dat afară. Mi s-a spus să aștept pe hol, până voi fi chemat înăuntru. Mi se pare inuman să fim tratați așa, atât eu, cât și cetățenii. Nu am vrut să spun cine sunt. Mi se părea corect să funcționeze sistemul de afișaj electronic, să ni se emită bonuri de ordine și să intrăm, fiecare când nevine rândul“, a spus Ionel Ciupe, în fața colegilor consilieri.

Amuzat de relatarea colegului său, Florin Galiș a mărturisit că, aflat tot cu treburi la un ghișeu al administrației publice locale, a fost tratat „necorespunzător“ de o funcționară.

„Vă înțeleg perfect domnule Ciupe, ceva asemănător mi s-a întâmplat și mie. O funcționară de la un ghișeu mi-a spus «Dă-te domnule la o parte de la geam, că îmi iei lumina»“, a povestit Galiș, relatare care a stârnit râsete din partea colegilor din Consiliul Local Municipal.

În numele funcționarilor publici incriminați de cei doi consilieri a prezentat scuze Lilioara Stepănescu, secretarul municipiului Arad, care a invocat lipsa spațiilor corespunzătoare, în special la Biroul Registratură Urbanism, care funcționează într-un demisol, din cauza unei inundații.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.