Ziarul electronic al arădenilor

Consiliera locală Geanina Pistru, în stare de incompatibilitate

geanina pistruAgenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul consilierei locale Geanina Pistru, care deține și calitatea de asociat unic la o societate comercială.

Conform anunțului făcut, luni, de ANI, „în perioada exercitării mandatului de consilier local, S.C. Auto Tehnic S.R.L. (societate comercială în cadrul căreia Geanina Pistru deţine calitatea de asociat unic) a încheiat contracte de prestări servicii și furnizare de produse, în valoare totală de 59.859,32 lei (la care se adaugă TVA de 14.990 euro) cu S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad și S.C. Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi S.A. (societăți comerciale care funcționează sub autoritatea C.L. al Municipiului Arad), încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003“.

Potrivit art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, „Consilierii locali […] care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective”.

ANI a informat că Geanina Pistru, viceprimar al municipiului Arad în mandatul  2008-2012, a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.