Un consilier a propus ca toți angajații instituțiilor subordonate Consiliului Județean Arad să poarte ecusoane, pe care să fie înscrise numele și funcția, pentru a fi recunoscuți de cei care apelează la serviciile unităților respective.
Cel care a făcut această propunere este consilierul județean Daniel Negrea, care, la finalul ultimei ședințe a Consiliului Județean, a povestiti cum a fost trimis „la plimbare“ de o angajată dintr-o instituție subordonată CJ Arad.
Consilierul a decis să ia atitudine față de „indiferența“ cu care a fost tratat, astfel că i-a cerut preşedintelui Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, să găsească o soluție, pentru ca angajaţii instituțiilor subordonate să poată fi recunoscuţi, pentru a fi reclamaţi atunci când greşesc.
„M-am confruntat cu o problemă cu care, cred, se confruntă toţi cetăţenii judeţului Arad. Am fost într-o instituţie subordonată Consiliului Judeţean, iar o angajată m-a trimis la o colegă, care m-a trimis la altă colegă, adică am fost pasat şi tratat cu indiferenţă. M-am documentat şi am aflat că sunt 24 de instituţii subordonate Consiliului Judeţean Arad, iar angajaţii nu poartă ecusoane. Măcar să ştim şi noi cine ne trimite la plimbare”, a spus Daniel Negrea.
Nicolae Ioţcu a spus că va iniția o consultare cu directorii instituţiilor subordonate Consiliului Județean, pentru a fi găsită o soluţie în acest sens.
Luna trecută, doi consilieri locali, Ionel Ciupe şi Florin Galiş, au reclamat într-o şedinţă a Consiliului Local Municipal că au trataţi cu indiferenţă în birourile serviciilor din cadrul Primăriei.
CITITI SI: Consilieri locali, necunoscuți de angajații Primăriei Arad