Ziarul electronic al arădenilor

Conductă avariată. Alimentarea cu gaze naturale, sistată în Grădiște

Urmare a lucrărilor de cablare realizate de o companie de utilități în data de 24 august, a fost avariată conducta de gaze naturale care alimentează consumatorii din municipiul Arad.

Pentru remedierea avariei, în cursul zilei de marți, compania Delgaz Grid a fost nevoită să efectueze manevre în sistemul de distribuție a gazelor naturale care au produs sistarea temporară a alimentării cu gaz în cartierul Grădiște.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după remedierea avariei, începând cu ora 23.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegere.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Delgaz Grid. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.