Ziarul electronic al arădenilor

Concert cameral la Sinagoga Neologă din Arad

În serile de 12 și 13 aprilie 2018, Filarmonica vine în întâmpinarea  iubitorilor de muzică clasică, invitându-i să urmărească succesiv performanțele ansamblului orchestral, în configurația simfonică din seara de joi, în Sala Cercului Militar,  și  în cea camerală,  în concertul cu orgă de vineri, de la ora 18.00, de la Sinagoga Neologă.

Pentru prima oară oaspetele orchestrei simfonice, violonistul maghiar László Nyári, cuprinde în oferta repertorială a concertului dirijat de  Dorin Frandeș, Melodiile lăutărești de Pablo de Sarasate, Introducere și rondo capriccioso de Camille Saint Saens și Valsul – Scherzo de Piotr Ilici Ceaikovski, amintind despre marii virtuozi și literatura închinată acestora în deceniile cele mai prolifice ale secolului al XIX-lea.

Piese de maximă rezistenţă pentru concertiștii tuturor timpurilor, ópusurile violonistice mizează pe un succes similar cu acela al partiturilor simfonice semnate de Johannes Brahms, și cuprinse în audiția aceleiași seri: Uvertura academica op.80 și Simfonia a III-a în fa major op.90.

În speranța că orga de la Sinagoga Neologă,  dar și insolitul spațiului de audiție sunt suficient de atractive pentru cei care își dovedesc afinitățile cu cameralul, concertul de vineri 13 Aprilie 2018, de la  ora 18.00, deschide o alternativă de perspectivă pentru alte posibile serii de evenimente.

Focalizat pe repertoriul organistic al secolelor XVIII și XIX, programul cuprinde lucrări de Felix Mendelssohn Bartholdy și Justin Heinrich Knecht, destinate instrumentului solo, dar recurge și la partituri acompaniate, fie în formula de trio, semnată de Carl Philipp Emanuel Bach, fie în aceea multiplicată la compartimentele ansamblului orchestral, conform tiparelor în care au creat Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart.

Genurile și formele cele mai în vogă ale muzicii clasice – de la sonata laică sau cea bisericească, la complexul variațional și concertul instrumental – sunt toate cuprinse în tabloul serii de la Sinagogă, un program susținut de Henriette Andrea Nagy (orgă), Florin Gherghel (vioară), Doru Orban (violă) și orchestra de cameră dirijată de Petronius Negrescu.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Filarmonica de Stat Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.