Ziarul electronic al arădenilor

Competiții sportive pentru elevi la Căsoaia și Ghioroc

În această vară, Consiliul Judeţean Arad, în parteneriat cu Asociaţia „Proactivi pentru Viitor”, organizează trei evenimente prin care se dorește promovarea și dezvoltarea sportului de masă.

În lunile iulie – august, la Căsoaia, se va desfăşura cea de-a treia ediţie a Şcolii de Vară „Pro Sport, Pro Sănătate”.

„Este un eveniment dedicat copiilor de gimnaziu din judeţul Arad. În fiecare weekend, în Tabăra de la Căsoaia copiii se pot bucura de competiţii sportive, ateliere de pictură şi dezvoltare personală, activităţii specifice menţinerii unui stil de viaţă sănătos. Zonele din care au fost selectaţi cei peste 260 de copii sunt: Chişineu Criş, Pecica, Lipova şi Ineu”, a declarat Mircea Pinţa, membru fondator al Asociaţiei „Proactivi pentru Viitor”.

Un alt eveniment, ediţia a II-a a Triatlonului „Proactivi” de la Ghioroc, deschis participanţilor cu vârsta peste 18 ani, va avea loc în 17 august, la Ghioroc, cu următoarele probe:

Sprint: înot 700 m, ciclism 30 km, alergare 5 km

Olimpic/ștafetă: înot 1.400 m, ciclism 60 km, alergare 10 km.

„Inițiativă, implicare, cooperare, voluntariat, prietenie, echipă, respect, onoare, altruism, dăruire, pasiune, sprijin reciproc, transparență, competență, responsabilitate, principialitate, durabilitate, perseverență și succes sunt principiile asociaţiei noastre. Ne dorim cât mai mulţi arădeni să vină şi să ne susţină în demersurile noastre, care au drept scop practicarea sportului pentru un plus de sănătate şi vitalitate”, a declarat Sorin Mîneran, preşedintele Asociaţiei „Proactivi pentru Viitor”.

La ediţia din acest an şi-au anunţat prezenţa campionul României la Triatlon, Alex Ion şi Dana Torok- campioana României la proba Half Distance- Triatlon.

Cel de-al treilea proiect se va desfășura în luna septembrie, la Șiria: Crosul Cetăţii, pe două trasee, unul de 8 km şi altul de 16 km, ambele în jurul Cetăţii Şiria. Organizatoare este tot Asociaţia „Proactivi pentru Viitor”, cu sprijinul Primăriei Şiria şi al Consiliului Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.