Ziarul electronic al arădenilor

Compania de Apă Arad a reabilitat o conductă de canalizare pe sub Mureș

Compania de Apă Arad a finalizat recent o investiție importantă din fonduri proprii.

Este vorba de reabilitarea conductei de refulare (canalizare menajeră)  a tronsonului cuprins între stația de pompare apă menajeră SP8 și punctul de debușare de pe stada Gheorghe Lazăr.

Investiția, care s-a ridicat la 1.301.286 lei, s-a făcut din Fondul de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare și a durat jumătate de an.

Lucrările au inceput în luna iunie 2017 și au fost împărțite în două tronsoane mari, unul executându-se în regie proprie și cel de-al doilea, în antrepriză.

Acesta din urmă a inclus subtraversarea râului Mureș prin două conducte în lungime totală de 480 de metri, pe un tronson cuprins între malul stâng al râului, strada Eugen Popa și malul drept al râului, strada Gheorghe Lazăr.

Investiția a fost considerată o prioritate pentru Compania de Apă Arad, datorită gradului de degradare al conductei vechi si a faptului că este amplasată sub radierul podului Decebal, iar intervenția ar fi fost extrem de greoaie sau aproape imposibilă în cazul unor avarii, care ar fi putut provoca poluare în zona râului Mureș.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Compania de Apă Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.