Ziarul electronic al arădenilor

Compania CTP cumpără parcul logistic Cefin din Arad

ct parkCompania cehă CTP va achiziționa parcul logistic Cefin din Arad, construit de grupul italian Cefin, aflat în insolvenţă, și va investi până la 15 milioane de euro în acest an.

Parcul logistic Cefin Arad, cu o suprafaţă de 93.000 mp, este în curs de a fi inclus în portofoliul CTP, sub denumirea de CTPark Arad, au anunțat, joi, managerii dezvoltatorului ceh.

CTPark Arad va avea unităţi disponibile pentru închiriere premium de clasa A, cu suprafeţe care pornesc de la 1.000 mp, cu posibilitatea de extindere a terenurilor neexploatate.

Parcul este situat la marginea de sud-vest a Aradului, în vecinătatea autostrăzii Arad-Timişoara, și se adresează în special companiilor de producţie şi logistică, cu precădere celor care caută soluţiile plug&play (conectare şi folosire).

Printre actualii chiriaşi ai parcului se află Gebruder Weiss, Schenker şi Gefco.

Directorul general al CTP, Remon Vos, a declarat că procedurile de achiziţie vor fi încheiate în acest an, iar parcul va beneficia de îmbunătăţiri faţă de forma actuală, urmând să se facă amenajări noi.

Conform lui Vos, investiţia de la Arad va ajunge la 15 milioane de euro în acest an, în planuri fiind şi achiziţia de noi terenuri în zonă.

„România este o piaţă importantă de creştere pentru CTP şi credem că este momentul potrivit pentru a extinde reţeaua CTPark în regiune. Peste 37.000 de oameni sunt angajaţi în parcurile noastre numai în Cehia, deci intrarea în România a CTP poate fi văzută ca un factor cheie pentru scăderea ratei şomajului în oraşele şi regiunile în care ne-am localizat parcurile. 400 de companii internaţionale apelează la reţeaua CTPark de acasă şi ştiu că multe dintre aceste companii caută în mod activ oportunităţi în România”, a declarat Remon Vos, directorul general executiv al CTP.

Parcul industrial construit în anul 2011 de grupul italian Cefin la Arad a fost scos la vânzare, anul trecut, prin negociere directă de administratorul judiciar al dezvoltatorului, care a intrat în insolvenţă pentru datorii de 114 milioane lei (26 mil. euro), majoritatea către Volksbank.

CTP este unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori şi administratori de parcuri industriale din Europa Centrală şi de Est cu un portofoliu de circa 2,5 milioane de metri pătraţi şi venituri din chirii de 120 milioane de euro.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.