Ziarul electronic al arădenilor

UPDATE Coliziune între patru mașini, în cartierul Grădiște

Patru autoturisme au fost implicate într-o coliziune, miercuri seara, în cartierul Grădiște din municipiul Arad.

Coliziunea a avut loc pe Calea Zimandului, iar o persoană a rămas încarcerată într-una dintre mașini. La locul accidentului au ajuns echipaje de la ISU, care au reușit să scoată victima, inconștientă, din mașina. Persoana a fost predată unui echipaj SMURD și a fost transportată la spital.

În urma coliziunii a mai fost rănită o persoană, care a primit îngrijiri medicale.

Polițiștii rutieri fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs coliziunea în care au fost implicate cele patru mașini.

UPDATE

Polițiștii au stabilit că, miercuri, în jurul orei 18,45, un bărbat de 32 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe Calea Zimandului, iar la intersecția și cu strada Stephan Roth a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un cetățean italian de 75 de ani, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani din Arad, pe care, la rândul lui, l-a proiectat într-un alt autoturism condus de o femeie.

Toate autoturismele avariate staționau la semafor.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto responsabil și a cetățeanului italian.

Întrucât emana halenă alcoolică și nu au putut fi testat la fața locului, conducătorul auto responsabil de evenimentul rutier a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

De asemenea s-a constatat că acesta are permisul de conducere suspendat.

UPDATE 2

Bărbatul de 32 de ani, reținut de polițiști în urma accidentului din seara zilei de 21 noiembrie, din cartierul Grădiște, a fost prezentat cu propunere de arestare judecătorului de drepturi si libertăți din cadrul Judecătoriei Arad.

Magistratul a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

foto: ISU Arad

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.