Ziarul electronic al arădenilor

Colecţie de diapozitive a Regelui Mihai, în curs de digitalizare

O colecţie de diapozitive a Regelui Mihai, care reuneşte peste 22.000 de piese, cele mai multe prezentând momente de familie, urmează să fie digitalizate.

„De curând, o frumoasă iniţiativă a Fundaţiei Colecţia Familiei Regale a României (FCFR) a început să prindă contur. Artistul fotograf Daniel Angelescu a primit de la Custodele Coroanei accesul la arhiva de peste 22.000 de diapozitive realizate de Regele Mihai şi de Regina Ana de-a lungul a mai bine de patru decenii, din anii 1960 până în anii 2000“, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Familia Regală a României.

Diapozitivele vor fi digitalizate şi vor constitui un capitol aparte din Arhiva Regală de la Săvârşin, plasată sub administrarea FCFR.

„Cea mai mare parte a diapozitivelor ilustrează momente de familie, iar multe dintre ele sunt realizate cu ocazia întâlnirilor anuale ale colecţionarilor de maşini militare şi Jeep-uri, în diverse ţări din Europa, mai ales în Franţa, Italia şi Elveţia. Prin ineditul lor şi prin mărturia pe care o aduc despre exilul suveranului, noile imagini electronice din Arhiva Regală sunt valoroase şi vor fi folosite pentru proiecte culturale, jurnalistice sau istorice, în viitor“, mai informează Casa Regală.

foto: romaniaregala.ro

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.