Ziarul electronic al arădenilor

Cofinanțări pentru dotatea Ambulatoriului și extinderea Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean

Consiliul Județean Arad continuă să realizeze investiții noi în spital și este, astfel, printre administrațiile locale din România care investesc cei mai mulți bani în sistemul de sănătate publică.

Consilierii județeni au alocat în cadrul ședinței ordinare de astăzi suma de 24.000 lei pentru proiectul „Creșterea accesibilității serviciilor medicale prin dotarea cu echipamente performante a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Clinic  Județean de Urgență Arad”.

Suma reprezintă contribuția proprie a Consiliului Județean și a fost alocată din excedentul bugetar al anilor precedenți nerepartizat.

,,La începutul lunii aprilie am semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest contractul prin care aducem încă 4 milioane de euro din fonduri europene pentru extinderea Unității de Primire Urgențe și a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean. Muncim pentru ca arădenii să beneficieze de servicii și condiții medicale la cele mai înalte standare”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Ambulatoriul spitalului de pe strada Andrényi Károly nr. 2-4 va fi dotat cu un aparat de radiodiagnostic cu post de grafie și scopie, un computer tomograf, un aparat radiologic DEXA, un angiograf pentru artere periferice, un ecograf, un turn de videoendoscopie și o mașină pentru spălarea și dezinfectarea endoscoapelor.

Valoarea totală a proiectului este de 10.475.854,37 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile – 10.266.337,28 lei.

Perioada de implementare este de 16 luni.

Se extinde Unitatea de Primiri Urgențe

Consiliul Județean Arad a aprobat în cadrul ședinței ordinare de astăzi cofinanțarea aferentă proiectului de extindere a Unității de Primire Urgențe, etapa II, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Suma, în valoare de 2.000 lei, a fost alocată din excedentul bugetar al anilor precedenți nerepartizat.

Proiectul „Extinderea Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului clinic Judeţean Arad, etapa a II-a” este finanţat din fonduri europene, prin programul Operaţional Regional, valoarea totală a investiției fiind de 6.770.408,44 lei.

Consiliul Județean face cele mai mari investiţii din ultimii 40 de ani, de la construirea Spitalului Judeţean.

,,Ne concentrăm în mod deosebit pe dezvoltarea și modernizarea sistemului de sănătate publică din Arad. Extinderea Unității de Primire Urgențe va fi un câștig pentru pacienți, prin reducerea timpilor de așteptare și eficientizarea circuitului pacienților din urgență care au nevoie de investigații imagistice”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Unitatea de Primiri Urgenţe va fi extinsă cu un nou corp de clădire, cu o suprafaţă de 501 mp (parter cu demisol parţial), construcție care va fi legată funcțional de clădirea actuală a UPU. Aici, pacienții vor avea acces la  tomografie computerizată, vor exista o cameră destinată investigaţiilor cu ecograf, sală aşteptare, grupuri sanitare etc. Este prevăzută totodată dotarea UPU cu computer tomograf, aparat de radiologie și ecograf.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.