Ziarul electronic al arădenilor

UPDATE CNAIR a închis accesul şi spre cartierul Europa

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a închis, vineri, accesul de pe DN7 şi în al doilea mare cartier rezidenţial de la marginea municipiului Arad – Europa, cu aproximativ 400 de locuitori -, după ce joi a luat aceeaşi măsură în cartierul Via Carmina, care are 600 de locuitori, invocând că joncţiunile cu şoseaua naţională nu au fost autorizate niciodată.

Locuitorii celor două cartiere au declanşat proteste împotriva autorităţilor şi dezvoltatorilor.

Dezvoltatorul cartierului Europa susţine că nu s-a ajuns la o înţelegere asupra locului amenajării unei intersecţii şi nici nu s-a stabilit dacă aceasta trebuie să fie sens giratoriu sau de tip cruce.

Echipele de muncitori ale CNAIR s-au întors, vineri, la ieşirea din Arad spre Deva, pe DN7, pentru a monta noi parapete metalice, care închid accesul rutier către cartierul rezidenţial Europa, al doilea mare cartier dezvoltat în zonă, care avea însă joncţiune cu şoseaua naţională neautorizată.

Locuitorii care au vrut să intre sau să iasă din cartier nu au mai putut, găsind echipajul de poliţie şi muncitorii cu utilaje care blocau strada Roma.

Dezvoltatorul recunoaşte că a participat la discuţiile din luna aprilie cu autorităţile pe tema realizării unei intersecţii autorizate, însă spune că „totul a rămas în coadă de peşte”.

Accesul în cartier se mai poate face doar prin localitatea învecinată Vladimirescu, iar strada de legătură este amplasată la fel ca cea închisă de CNAIR, însă este drum public, al primăriei, astfel că este autorizat.

Proprietarii din Europa au anunţat că vor protesta în stradă, având în vedere inclusiv blocarea cu maşini a drumului naţional.

Joi seară, după ce CNAIR a închis accesul spre cartierul Via Carmina, zeci de locucitori au ieşit cu maşinile pe drum şi au mărşăluit pe DN7 în semn de protest.

Conducerea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara (structură a CNAIR) a anunţat, joi, că a montat parapete metalice de-a lungul DN 7, la marginea municipiului Arad, în dreptul intrării în cartierul rezidenţial Via Carmina, invocând faptul că „accesul rutier la cartierul de locuinţe este neamenajat şi neautorizat”, iar de-a lungul timpului aici au avut loc mai multe accidente rutiere, unele cu victime.

sursa: News.ro

CITITI SI: Accesul mașinilor în Via Carmina de pe DN 7, restricționat

UPDATE

Problemele de acces în/dinspre Cartierul Via Carmina vor fi rezolvate în cel mai scurt timp

Urmare a blocarii accesului din/inspre Cartierul Via Carmina la DN 7,  Societatea IMOTRUST SA, prin reprezentantii sai, impreuna cu Primaria Comunei Vladimirescu, au depus astazi o adresa comuna catre Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Directia de Drumuri si Poduri Timisoara, sectia de Drumuri Nationale Arad prin care s-a solicitat dezafectarea parapetului montat, motivat de faptul ca:

Acest parapet blocheaza un drum public care functioneaza legal si care se afla in evidentele cadastrale ale Comunei Vladimirescu de mai bine de 100 de ani, recunoscut sub De 379

Acest drum public blocat deserveste cartierul Rezidential Via Carmina in incinta caruia exista un spital, o Biserica, mai multe societati comerciale, birouri si peste 400 de case construite, fiind afectate astfel, conditiile de siguranta si fluidizarea circulatiei pentru toti locuitorii/bolnavii/angajatii/vizitatorii entitatilor mentionate mai sus.

Prin prezenta, dorim sa comunicam locatarilor Cartierului Via Carmina ca suntem in asentimentul lor, mai ales ca aceasta decizie din partea CNAIR a fost luata fara a transmite o instiintare prealabila. De-a lungul timpului, societatea noastra a intreprins nenumarate demersuri pentru obtinerea unei Autorizatii de Construire, prin care sa se realizeze accesul in DN 7, raspuns care nu a venit din partea autoritatii sus mentionate.

In ultima sedinta comuna la care au participat si reprezentantii CNAIR s-a solicitat sprijin din partea dansilor in vederea realizarii accesului, prin semnarea unui protocol prin care societatea noastra sa poata implementa solutia de trafic agreata deja. Societatea IMOTRUST a avut inca de la inceput intentia de a construi solutia tehnica din PUZ, si-a bugetat banii pentru lucrare, dar realizarea efectiva a depins de anumiti factori externi care au blocat lucrarile – terenurile necesare pentru construirea accesului nefiind in totalitate in proprietatea societatii noastre.

Speram ca macar acum, autoritatile si proprietarii terenurilor sa fie cooperanti in vederea finalizarii lucrarii.

Pana la solutionarea accesului, pentru preintampinarea ingreunarii traficului din cartier generate de blocarea accesului, vom asigura solutii pentru fluidizarea traficului pe alte drumuri interioare.

Administrația Via Carmina

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.