Ziarul electronic al arădenilor

CJ Arad a cerut urgentarea finalizării lucrărilor la unele drumuri județene

Consiliul Județean Arad răspunde cererii cetățenilor de a oferi drumuri practicabile, în cursul iernii, acolo unde respectivele drumuri județene sunt în plin șantier.

Astfel, pentru ca drumurile să fie practicabile, chiar dacă sunt în plin proces de reabilitare, conducerea Consiliului Județean a insistat și a solicitat constructorilor să avanseze cu lucrările, inclusiv să toarne un prim strat de asfalt, chiar dacă acesta se va degrada în cursul iernii.

Costurile reabilitării covorului asfaltic revin în totalitate constructorului.

Un capitol esențial al activității Consiliului Județean Arad în acest mandat îl reprezintă drumurile.

În funcție de finalizarea documentațiilor, lucrările la drumuri se află în diferite stadii:

 – drumuri finalizate aproape în totalitate, cum ar fi Pâncota – Seleuș sau Grăniceri – Pilu, unde mai sunt de trasat marcaje, precum și de montat indicatoarele borne kilometrice.

– drumuri în lucru, unde lucrările sunt avansate, iar constructorul a oferit toate condițiile de circulație în siguranță, respectiv turnarea cel puțin a primului strat de asfalt. Exemple de drumuri aflate în acest stadiu: Buteni – Gurahonț și Târnova -Tauț (parțial), Sintea Mare – Șepreuș, Nădab – Seleuș, Sântana – Sintea Mică.

– drumuri în plin șantier: Pâncota – Buteni, Zimandcuz – Șofronea, Pecica – Turnu sau Sânpetru German – limită județ spre Timiș.

La acest capitol, al drumurilor județene, se mai pot aminti covoarele asfaltice, pe drumuri unde traficul nu este atât de intens, exemple în acest sens fiind: Buteni – Chisindia, Dorobanți – Iratoșu sau Șiclău – Grăniceri.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.