Ziarul electronic al arădenilor

Cionca: „Încep lucrările de modernizare a drumului Pâncota – Buteni”

O așteptare lungă se încheie astăzi! După 1023 de zile de la depunerea proiectului de finanțare din fonduri europene, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat astăzi ordinul de începere a lucrărilor pe drumul județean Pâncota – Buteni.

,,Drumul județean Arad – Șiria – Pâncota – Buteni reprezintă prioritatea absolută, la nivel de infrastructură rutieră, pentru conducerea Consiliului Județean Arad. Am adus fonduri europene pentru acest drum județean strategic, pe care l-am împărțit în două loturi: Arad – Șiria și Pâncota – Buteni.

Astăzi am semnat ordinul de începere a lucrărilor pe cel de al doilea lot, respectiv tronsonul Pâncota – Buteni.

Trei ani de zile a durat de la depunerea proiectului și până să ajungem în această fază. Abia după 1023 zile de la depunerea proiectului am semnat, la începutul lunii septembrie, contractul de execuție pentru drumul județean Pâncota – Buteni. Au trecut trei ani care demonstrează super-birocratizarea statului român și legile proaste care reglementează domeniul investițiilor publice, legi rupte de nevoile cetățenilor și de realitate. Îmi exprim încrederea că lucrările se vor realiza repede și bine”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Tronsonul, care traversează localitățile Pâncota – Măderat – Șilindia – Târnova –Cuied – Luguzău – Buteni, are o lungime de 31,3 kilometri.

La începutul săptămânii viitoare are loc organizarea de șantier și lucrările vor începe în cel mai scurt timp.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.