Ziarul electronic al arădenilor

Cinci saci cu țigări de contrabandă, găsiți în mașina unui arădean

Un bărbat din Arad este cercetat penal pentru contrabandă, după ce în mașina lui, pe care a abandonat-o în timp ce era urmărit de polițiști, au fost găsite peste 2.400 de pachete de țigări.

Arădeanul, în vârstă de 41 de ani, este cercetat de polițiștii de la Serviciul de Investigații a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad.

Conform IPJ Arad, zilele trecute, polițiștii S.I.C.E. au solicitat sprijinul polițiștilor rutieri, pentru oprirea în trafic, pe raza orașului Chișineu Criș, a unui autoturism care transporta țigări de contrabandă.

„La vederea patrulei de poliție, conducătorul auto a schimbat direcția de deplasare, pornind înspre localitatea Socodor, pe un drum agricol. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, care, ulterior, a fost depistat abandonat în dreptul unui imobil de pe raza localității Șimand“, a informat IPJ Arad.

Polițiștii au descoperit în portbagajul mașinii cinci saci de polietilenă, care cuprindeau 49.800 de țigarete netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă.

„În urma verificărilor efectuate, la scurt timp a fost identificat și depistat proprietarul autoturismului, în persoana unui bărbat de 41 de ani, din Arad. Asupra sa a fost găsită suma de 9.083 de lei, 20.615 forinți și 220 euro“, au precizat reprezentanții IPJ Arad.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe numele său fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

De asemenea, autoturismul, țigările, dar și banii, au fost indisponibilizate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.