Ziarul electronic al arădenilor

CET Arad intră în insolvență. Falcă: „O decizie în sprijinul arădenilor“

CET Arad a demarat procedura de intrare în insolvență, din cauza datoriilor acumulate către furnizori, iar primarul Gheorghe Falcă spune că această decizie a fost luată pentru ca populația municipiului, racordată la sistemul centralizat, să nu rămână fără căldură la iarna.

Directorul CET Arad, Robert Maloș, a declarat, luni, că intrarea în insolvenţă a Centralei nu înseamnă oprirea furnizării agentului termic către populație.

„Intrarea în insolvenţă a Centralei nu înseamnă oprirea centralei, ci, dimpotrivă, noi încercăm să scoatem Centrala din impasul în care este. Asta înseamnă depunerea unei cereri de intrare în insolvenţă, care va fi urmată într-un termen de maximum şase luni de un plan de reorganizare. Planul de reorganizare înseamnă reînceperea funcţionării. Asta înseamnă că noi va trebui să reîncepem funcţionarea. Şi vom reîncepe funcţionarea”, a declarat Robert Maloş.

Directorul CET Arad a spus că datoriile cumulate Centralei către furnizori sunt de 108 milioane de lei. Către CFR, CET Arad are de achitat 13,5 milioane de lei datorie principală şi peste 37 de milioane datorie de penalităţi, în timp ce la E-On Gaz există o datorie neplătită de peste trei ani, în timp ce la un alt furnizor de gaz datoria a ajuns la 21 milioane de lei.

„Noi ne propunem ca prin planul de reorganizare – chiar dacă nu vom putea achita toate datoriile în acelaşi timp, în trei sau patru ani – să putem demonstra că ne putem plăti măcar porţiuni din aceste datorii”, a mai afirmat Maloş.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a declarat că decizia luată de conducerea CET vine în „sprijinul cetățenilor“.

„În perioada 2010 – 2011, Guvernul României şi-a plătit partea pentru funcţionarea acestei centrale termice: peste 110 milioane de lei. În următorii şase ani: în 2012, zero, în 2013, zero, în 2015, zero. Deci, în şase ani, doar 28 de milioane de lei, ceea ce confirmă decalajul pe care îl are astăzi CET-ul. Vorbim de perioada în care CET funcţiona pe cărbune, în care CET îşi transporta cărbunele cu cei de la CFR Marfă şi prima trecere de la cărbune la gaz, când am avut prima companie de gaz.

Decizia pe care a luat-o CET este o decizie de a veni exact în sprijinul cetăţenilor pentru a furniza în continuare agent termic. De aici încolo, instituţiile care vor să-şi recupereze banii trebuie să găsească soluţii. Mai ales că cei de la CFR Marfă au fost la Guvern, au avut sprijinul ministrului Energiei, dar nu au avut sprijinul ministrului de Finanţe, pentru că, la rândul lor, ei sunt datori la statul român. Eu cred că o astfel de centrală, dacă nu este sprijinită şi guvernamental, nu poate să funcţioneze”, a declarat Gheorghe Falcă.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.