Ziarul electronic al arădenilor

Ce filme sunt programate la Cinematograful Arta, la sfârșitul săptămânii

În cea de-a doua săptămână a lunii februarie puteți urmări la Cinematograful Arta un thriller și un film documentar.

Deși nu se încadrează în tematica sărbătoririi îndrăgostiților, vă propunem două excursii imaginative care să vă captiveze cu subiecte interesante.

„Valan-Valea îngerilor“, lungmetrajul de debut al regizorului Béla Bagota, rulează vineri, 14 februarie, ora 19.00.

Filmul îi are în distribuţie, pe lângă protagonistul Csaba Krisztik, pe Csaba Ciugulitu, Oszkár Meszesi și Gábor Tollas, actori ai Companiei „Liviu Rebreanu“, respectiv ai Companiei „Tompa Miklós“ a Teatrului Naţional Târgu-Mureş.

Béla Bagota, care semnează şi scenariul, a declarat pentru agenţia de presă din Ungaria – MTI că filmul se bazează pe o întâmplare fictivă.

„Valan – Valea îngerilor” este un thriller care urmăreşte linia povestirilor scandinave cu crime. Cadrele filmului au fost turnate la Sfântu Gheorghe, Braşov şi Budapesta, dar locaţia principală este oraşul minier Bălan din judeţul Harghita.

„Gesturi de rezistență”, un film documentar despre rezistenţa evreiască antifascistă revine la cinema în data de 15 februarie, ora 19.00.

„Gesturi de rezistență” este un film documentar realizat de Olga Ștefan, care aduce împreună mărturiile personale de rezistență antifascistă, în diferite forme, ale unora dintre ultimii supraviețuitori ai Holocaustului din România, Republica Cehă și Slovacia. „Gesturi de rezistență” a fost realizat în cadrul activităților proiectului „The Future of Memory.

Educating about yesterday for a better tomorrow”/„Viitorul Memoriei”, platforma transnațională pentru comemorarea Holocaustului din România și Moldova prin artă și media înființată de Olga Ștefan în 2016.

 O arhiva de cercetare și alte filme realizate pentru platforma pot fi găsite online: http://www.thefutureofmemory.ro.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Centrul Municipal de Cultură Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.