Ziarul electronic al arădenilor

Cannabis cultivat pe malul Mureșului. Trei arădeni au fost arestați

Trei arădeni au fost arestați preventiv, pentru trafic de droguri, iar de la domiciliile lor au fost confiscate peste 50 de kilograme de cannabis.

În cursul zilei de vineri, polițiștii au efectuat trei percheziții pe raza municipiului Arad, la locuințele a trei bărbați, de 22, 28 și 36 de ani, banuiți de trafic de cannabis.

„În urma perchezițiilor, au fost descoperite și indisponibilizate 51,98 kg de cannabis, fiind ridicate dispozitive și obiecte utilizate pentru procesarea și comercializarea drogurilor. Cei în cauză au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, fiind reținuți de procurorul de caz pentru 24 de ore. Fiind prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă, pe numele bărbaților au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri“, a informat IPJ Arad.

Conform procurorilor, Hegedus Mihai – Csaba a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată (2 acțiuni/acte materiale).

„În cursul lunii aprilie 2018, inculpatul a cultivat droguri de risc (cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, în municipiul Arad (zona Malul Mureşului). În data de 19 octombrie, acesta a deţinut droguri de risc (36,66 kg de cannabis, din cultură proprie), fără drept şi în scop de comercializare, la imobilul său din municipiul Arad, ce au fost identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată în cauză. În data de 19 octombrie, inculpatul  a depozitat droguri de risc (8,52 kg cannabis, dintr-o altă cultură), fără drept, la imobilul său din Arad, în vederea comercializării“, a informat DIICOT.

Cosma Alexandru Daniel a fost reținut pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată: „În cursul lunii aprilie 2018, inculpatul a cultivat droguri de risc (cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, în municipiul Arad (zona Malul Mureşului), iar în data de 19 octombrie, acesta a deținut droguri de risc (3,40 kg. cannabis, din cultura proprie), fără drept şi în scop de comercializare, la imobilul său din Arad, ce au fost identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată în cauză. În cursul lunii august 2018, inculpatul  a cultivat şi deţinut droguri de risc (plante de cannabis, în greutate de 3,30 kg masă verde), fără drept şi în scop de comercializare la imobilul său din Arad, ce au fost identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată în cauză“, au mai precizat procurorii DIICOT.

Oniță Valentin a fost reținut și el pentru trafic ilicit de droguri de risc. „În cursul lunii octombrie 2018, inculpatul a deţinut şi depozitat droguri de risc (8,52 kg cannabis), fără drept şi în scop de comercializare, la imobilul inculpatului Hegedus Mihai Csaba, situat în municipiul Arad, ele fiind identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată în cauză“, au mai adăugat procurorii DIICOT.

În cursul zilei de sâmbătă, Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a inculpaților Hegedus Mihai – Csaba, Cosma Alexandru Daniel și Oniţă Valentin, pe o perioadă de 30 de zile.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.