Ziarul electronic al arădenilor

Campanie de conștientizare a populaţiei. „Selfie-ul pe trenuri nu ia like-uri, ia vieți”

Campania de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare în sectorul transporturilor feroviare, desfășurată la nivel național continuă, polițiștii de prevenire împreună cu cei ai Serviciului Transporturi Feroviare având activități în fiecare stație C.F. din municipiu și județ.

Această campanie are ca scop conștientizarea populaţiei cu privire la riscurile determinate de nerespectarea unor reguli și norme de conduită în incinta stațiilor C.F., triaje și zonele adiacente.

Din nefericire, dorința tinerilor (în special)  de a-și face un „seflie” pe tren poate avea consecințe grave,  vătămări corporale grave prin electrocutare, chiar și pierderea vieții.

O persoană care urcă pe un tren, chiar și dezafectat, intră în câmpul electric existent între acoperiș și linia de înaltă tensiune și se poate produce un arc electric, care presupune electocutarea cu 27.000 de volți.

De aceea, în stațiile C.F. trebuie să adoptăm un comportament responsabil, să fim în permananță atenți și să le atragem atenția celor care vor să iasă în evidență cu un „selfie pe tren” că urmările pot fi tragice.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de IPJ Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.