Ziarul electronic al arădenilor

Câinii agresivi, în atenţia poliţiştilor locali din Arad

Direcția Generală Poliția Locală Arad informează că, în intervalul 18 aprilie – 7 mai 2019, polițiștii locali din cadrul Biroului Supraveghere Comunitară au verificat la domiciliu 188 din cei 380 de proprietari de exemplare canine încadrate în categoriile câinilor periculoși sau agresivi.

Doar 130 dintre aceștia și-au respectat obligația de a monta plăcuțe de avertizare pe căile de acces către zonele care adăpostesc animalul, în vreme ce un număr de 33 de proprietari au fost notificați în vederea intrării în legalitate, iar 25 de exemplare canine din categoriile vizate au fost declarate decedate sau mutate de la adresa comunicată Asociației Chinologice Române.

Verificările demarate de polițiștii locali vor continua, până la intrarea în legalitate a tuturor deținătorilor de exemplare canine încadrate în aceste categorii.

Direcția Generală Poliția Locală Arad a primit mai multe sesizări referitoare la încălcarea prevederilor legale referitoare la câinii periculoși și agresivi.

Dat fiind faptul că astfel de activități apar pentru perioade limitate de timp și preponderent în zone izolate ale municipiului Arad, polițiștii locali solicită cetățenilor să semnaleze rapid astfel de incidente, la numărul de telefon gratuit 0257-939, în vederea unei intervenții operative, în teren.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.